• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PETRE DAEA INTERVINE în cazul PROTESTULUI CU OI! Ce spune MINISTRUL!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Regret că oaia în loc să stea pe pășune, stă pe asfalt, spune ministrul agriculturii Petre Daea. Acesta este la curent cu protestul oierului Daniel Petrescu, unul dintre cei mai mari crescători de animale din județul Argeș, care joi a protestat cu aproximativ 200 de oi. 

    Petre Daea spune că fermierul din Argeș a expus problema sa și la Ministerul Agriculturii iar în acest moment o echipă a Corpului de control din cadrul MADR verifică exact care este situația. ”Regret că oaia în loc să stea pe pășune, stă pe asfalt. Sunt cazuri pe care eu le-am descoperit în teritoriu. Noi lucrăm numai pe lege și ne uităm dacă cadrul legislativ ne permite să schimbăm ceva. Eu nu m-aș duce cu oile decât pe pășune. Dacă legea îmi dă dreptul cum se cuvine eu așa fac. Știu cazul (fermierului de la Argeș n.r), chiar am avut discuții cu oierii și le-am spus să nu se ajungă în această situație ( de protest n.r). Momentan se verifică acest lucru și voi da detalii doar când vom avea rezultate concrete”, a explicat Petre Daea în cadrul emisiunii Viața Satului de la TVR 1.

    Vă reamintim că Daniel Petrescu, oier din Argeș, a protestat joi cu oile în stradă iar supărarea ciobanului este legată de faptul că nu i-a permis să participe la o licitație pentru concesionarea pășunilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Oficial Kiev: Ucraina este dispusă să amâne accesul la subvențiile agricole ale UE în vederea aderării Surse: Florin Barbu, înlocuit la conducerea MADR de Diana Buzoianu, ministru al Mediului Surse APIA: Dosare deblocate la plată pentru fermierii care aveau cererile blocate