• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce s-a întâmplat ÎN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ la MINISTERUL AGRICULTURII!

    agrointeligenta.ro

    ZI IMPORTANTĂ LA MINISTERUL AGRICULTURII după ce, aseară, echipa de miniștri a Guvernului condus de Sorin Grindeanu a depus jurământul la Cotroceni. Oficial, noii miniștri și-au preluat, de astăzi, atribuțiile ministeriale. 

    Încă de la prima oră, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a ajuns noul șef al instituției, Petre Daea. Preluarea mandatului nu a fost făcută în cadrul unui eveniment public, așa cum s-a întâmplat când Daniel Constantin i-a predat ștafeta lui Achim Irimescu, în noiembrie 2015.

    La preluarea atribuțiilor sale la MADR, actualul ministru Petre Daea nu a organizat o conferință de presă, preferând ”să intre direct în pâine”, urmând să se întâlnească cu jurnaliștii când va avea primele noutăți de comunicat.

    Pe lista de priorități a ministrului Petre Daea se află și formarea unei echipe cu care să își pună în practică planurile. Se pregătesc numirile pentru funcțiile de secretar de stat în MADR – trei la număr pentru care, până la această oră, din partea PSD sunt vehiculați Daniel Botănoiu și Gheorghe Vlad, în timp ce ALDE ar putea revendica cea de-a treia poziție, urmând să desemneze o persoană pentru acest fotoliu chiar zilele acestea.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Oficial Kiev: Ucraina este dispusă să amâne accesul la subvențiile agricole ale UE în vederea aderării Surse: Florin Barbu, înlocuit la conducerea MADR de Diana Buzoianu, ministru al Mediului Surse APIA: Dosare deblocate la plată pentru fermierii care aveau cererile blocate