• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Veste bună pentru crescătorii de vaci de lapte. Un mare procesator își extinde fabrica

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Olympus Foods, unul dintre cei mai mari producători de lactate din zona Ardealului și lider în colectarea laptelui de la fermierii din România, anunță o nouă investiție la fabrica din Brașov. Compania va construi o hală nouă, cu o suprafață de 7.100 de metri pătrați, în incinta Fabricii de Lapte Brașov, valoarea proiectului fiind estimată la 7,5 milioane de euro.

    Potrivit reprezentanților companiei, investiția vine în contextul creșterii constante a cererii pentru produse lactate și urmărește extinderea capacităților de producție ale unității de la Hălchiu.

    Olympus extinde fabrica de la Hălchiu

    Investiții la fabrica din Olympus Hălchiu

    Noua hală a fabricii Olympus din județul Brașov va fi ridicată la puțin peste un an de la inaugurarea centrului logistic al companiei, o investiție de peste 40 de milioane de euro. Proiectul include o suprafață totală de 13.500 de metri pătrați și un depozit frigorific de tip high-bay, cu o capacitate de stocare de peste 32.000 de paleți, potrivit publicației locale bzb.ro.

    Reprezentanții Olympus spun că extinderea actuală face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung a fabricii.

    „Noua investiție continuă dezvoltarea sustenabilă a Fabricii de Lapte Brașov, sporind în mod semnificativ capacitățile noastre de producție și furnizare a lactatelor Olympus. Este o evoluție firească, ce are rolul de a răspunde cererii în ascensiune pentru alimente de calitate, pe măsură ce brandul Olympus se extinde în tot mai multe țări europene”, a declarat Dimitrios Kelas, director general Olympus Foods România.

    Cererea în creștere susține extinderea

    Odată cu demararea lucrărilor pentru noua hală, valoarea totală a investițiilor realizate de companie la Hălchiu ajunge la 217,5 milioane de euro, potrivit Olympus Foods, companie cu acționariat elen.

    Managerul Fabricii de Lapte Brașov, Adrian Cornea, a subliniat că această nouă investiție este direct legată de creșterea organică a pieței și de capacitatea fermierilor parteneri de a furniza materia primă necesară.

    „Ceea ce doresc să punctez este că această nouă investiție, ca și toate celelalte de până acum, vine ca răspuns la creșterea organică a cererii și este corelată cu volumele de lapte pe care ni le pot furniza partenerii noștri, cei peste 1.200 de fermieri din România”, a declarat Adrian Cornea.


    Te-ar mai putea interesa

    O familie din județul Brașov a dus afacerea cu melci la nivelul următor și exportă inclusiv în Franța Holding de ferme – achiziție de 50 de tractoare, semănători și cultivatoare. Factura: 5,2 milioane de euro O fermă de 1.500 ha este scoasă la vânzare pentru 5,8 milioane de euro: ”Este o mega-proprietate” Veste bună pentru crescătorii de vaci de lapte. Un mare procesator își extinde fabrica Bugetul pe anul 2026, publicat în Monitorul Oficial. Pașii următori pentru plata ANT

    Ultimele știri

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Săptămâna Luminată – ce înseamnă. Tradiții românești în zilele ce urmează după Paște Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cadastrul apelor – prima bază de date digitală unitară a cursurilor de apă din România Florin Barbu: Guvernul are în pregătire un mecanism să subvenționeze prețul îngrășămintelor