• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bugetul alocat agriculturii pe 2015, mai mare cu aproape 30% faţă de cel de anul trecut. Ce spune ministrul Daniel Constantin despre alocări

    agrointeligenta.ro

    Ministerul Finanţelor Publice  apublicat pe site-ul său o promă formă a proiectului pentru Legea bugetului de stat pe anul 2015. Documentul include, bineînţeles, şi sumele care vor reveni Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, mai mari decât anul trecut. Astfel, dacă în 2014, la MADR au ajuns 18,57 miliarde de lei după rectificări (adică 4,2 miliarde de euro), iar pentru anul viitor, bugetul alocat este de 23,59 miliarde de lei (peste 5,3 miliarde de euro), adică cu 27% mai mult decât anul ce abia se încheie.

    „Bugetul pe anul 2014 a fost unul bun pentru că ne-am acoperit toate angajamentele pe care ni le-am asumat în fața fermierilor, respectiv plata complementară pe suprafață a fost la nivelul maxim, plata pentru motorină am reintrodus-o la finele anului 2013, am menținut-o și în 2014 și o vom menține în 2015. Am venit și cu măsuri suplimentare care nu erau prinse prin buget la începutul și anume: schema de minimis pentru tancuri de răcire, minimis pentru despăgubiri, minimis pentru investiții în genetică, măsură care a fost un succes și zilele următoare facem deja plățile, iar dacă ne va permite bugetul vom deschide o nouă sesiune în 2015. Vom lua în calcul din nou și tancurile de răcire. Bugetul pe 2015 este în așa fel construit încât ne va permite să ne îndeplinim toate angajamentele de plată pe suprafață, pe cap de animal, plățile cuplate care vor veni din fonduri europene, sprijinul pentru motorină. Nu sunt probleme pe buget”, a declarat ministrul Daniel Constantin, citat de Agerpres.

    La capitolul subvenţii din proiectul de Lege pentru bugetul pe anul 2015 este inclusă şi sprijinirea producătorilor agricoli. În 2013, îna cest scop, de la bugetul de stat au fost plătiţi 1,3 miliarde de lei, în timp ce anul acesta, până în octombrie, se plătiseră deja 1,5 miliarde de lei. Pentru anul viitor, în buget va fi inclusă o alocare de circa 1,4 miliarde de lei.

    6,2 milioane de euro pentru FEGA

    Tot în bugetul pe anul 2015 se regăseşte şi alocarea financiară pentru Programe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Aceasta va cunoaşte o creştere de aproape 80%, ajungând la 279.061 de mii de lei, adică peste 62 de milioane de euro.



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!