• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noua conducere a Asociației Române a Cărnii: Radu Timiș – președinte, Eugenia Cărăgui și Ovidiu Dușleag – vicepreședinți

    agrointeligenta.ro

    Noua conducere a Asociaţiei Române a Cărnii a fost aleasă joia trecută, în cadrul unei reununi a membrilor la București. Radu Timiș  – fondatorul Cristim este noul președinte al ARC.  

    Boardul asociaţiei este completat de vicepreşedinţii Eugenia Cărăgui (Ion Moş) şi Ovidiu Duşleag (Caroli), precum și de reprezentantii companiilor Diana, Elit, Kosarom, Reinert, Salbac, Smithfield şi Unicarm, la care se adaugă Ştefan Pădure, director executiv.

    ”Obiectivul principal al noii conduceri este continuarea campaniei de reducere a TVA la carne şi la preparatele din carne la 5%. În acest sens, în perioada următoare va fi intensificat dialogul cu instituţiile statului abilitate să ia acestă decizie”, se arată într-un comunicat de presă al ARC.

    Mandat de trei ai pentru board-ul de conducere 

    În cadrul întâlniri de săptămâna trecută a fost modificat şi statului asociaţiei. Acesta prevede un mandat de trei ani al noii conduceri şi un Consiliu Director extins la 11 membri, respectiv cu doi în plus faţă de vechiul statut. Astfel, pe lângă membrii boardului, în Consilul Director sunt membre şi şapte companii reprezentative din industria cărnii: Diana, Elit, Kosarom, Reinert, Salbac, Smitfield şi Unicarm.

    La întâlnirea membrilor ARC au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ai Ministerului Economiei şi ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

    Foto: www.meat-milk.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!