• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O fermă din Timiș, pe locul doi în topul investițiilor germane de anul acesta în România

    agrointeligenta.ro

    Investitorii germani sunt din nou cu ochii pe România după alegerea sibianului Klaus Iohannis în funcția de președinte. Potrivit presei economice, așteptările nemților de la mediul business din România sunt mari și includ sectorul agricol, acolo unde străinii continuă să investească masiv sume importante.

    În top 5 investiții germane în ultimul an, pe locul doi după constructorul auto Deimler AG, se află o extindere a unui business agricol german deținut în județul Timiș.

    Din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, o mare investiție nemțească a fost făcută în România de societatea Terra Agriculture land din Timiş. ”Aceasta a beneficiat de un aport de capital în valoare de aproximativ 9,3 milioane de euro. Terra Agriculture Land este o societate comercială care are ca obiect de activitate achiziţionarea de terenuri agricole şi introducerea acestora în sistemul de producţie. Societatea cumpără şi arendează terenuri agricole pe raza judetului Timis şi a judeţului Arad”, arată jurnaliștii de la Economica.net.

    În top 5 investiții germane în România a intrat și brandul Fuchs, este cel mai mare furnizor de condimente din Europa si al doilea din lume. Compania are o fabrica în Curtea de Argeș.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!