• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lege care simplifica vânzarea terenurilor agricole – declarată neconstituţională de CCR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    O lege privind vânzarea simplificată a terenurilor agricole a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională. Primăriile nu vor putea să achiziţioneze simplificat terenuri agricole din extravilan, așa cum prevedea un proiect de lege aprobat de Camera Deputaților. După ce preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională a României, instituția a admis, miercuri, contestația.

    Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, 5 octombrie, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu legea prin care unităţile administrativ-teritoriale pot achiziţiona simplificat terenuri agricole din extravilan, au precizat, pentru Agerpres oficiali ai CCR.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat, președintele Klaus Iohannis a sesizat, joi – 7 iulie CCR asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, transmite Administraţia Prezidenţială.

    Legea, care a fost trimisă la promulgare pe 20 iunie, modifică şi completează Legea nr. 17/2014 în sensul excluderii din sfera de aplicare a acesteia a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, aflate în proprietatea persoanelor fizice, care pot înstrăina o suprafaţă de cel mult 3 ha într-o perioadă de 3 ani; instituirii posibilităţii de achiziţionare de terenuri agricole situate în extravilan pentru obiective de investiţii de interes public local de către unităţile administrativ-teritoriale, prin excepţie de la condiţiile şi termenele prevăzute, privind exercitarea dreptului de preempţiune, de către persoanele fizice, persoanele juridice şi alţi potenţiali cumpărători; înlăturării obligaţiei de plată a impozitului de 80% pe suma ce reprezintă diferenţa dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare, în baza grilei notarilor din respectiva perioadă în cazul vânzărilor ce au ca obiect terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt amplasate culturi de pomi şi viţă-de-vie, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare.

    Solicitarea președintelui Klaus Iohannis aici: Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR pentru o lege privind vânzarea terenurilor agricole

    Proiectul privind modificarea Legii nr. 268/2001 a fost votat cu 159 voturi ”pentru”, 8 ”împotrivă”, 70 de abţineri în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris despre proiectul de lege aici: Legea privind vânzarea terenurilor agricole – modificată. Aprobare tacită în Senat


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!