• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Despăgubiri de 10.000 lei/fermă pentru agricultorii afectați de fenomene meteo extreme

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Bani de la Guvern pentru fermieri, și alți beneficiari, care au fost afectați de fenomenele climatice extreme din acest an. Bugetul total stabilit este de 6.000.000 de lei iar cei care îndeplinesc anumite criterii pot obține până la 10.000 lei ajutor de la stat.

    Conform hotărârii 974/2022, publicată în Monitorul Oficial, Guvernul a alocat bugetul de 6.000.000 de lei în sprijinul familiilor şi persoanelor singure afectate, în cursul acestui an, de inundații, alunecări de teren, dar și de alte fenomene meteo severe, precum vânt puternic, grindină, viituri și altele.

    De precizat că ajutorul nu este pentru terenuri ci doar pentru locuințele care au fost distruse în anumite proporții de calamități.

    Sumele oferite de statul român sunt duble față de cele de anul trecut

    Acestea se vor acorda celor păgubiți, indiferent de veniturile pe care le au. Ele pot varia de la 1.500 până la 10.000 de lei, în funcție de unele criterii, astfel:

    Pe lângă aceste ajutoare se acordă un sprijin de 1.500 de lei pentru bunurile deteriorate. Așadar, în cazul în care locuința a fost afectată în proporție de 60% și are și are bunuri deteriorate, se va acorda un ajutor total de 8.500 de lei.

    Dacă familia sau persoana singură deţine mai multe locuinţe afectate, ajutorul se acordă pentru un singur imobil. În cazul în care din cauza inundațiilor și altor fenomene meteorologice s-au înregistrat și pierderi de vieţi omeneşti, se dau 7.500 de lei familiei, indiferent de numărul victimelor.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!