• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii demarează negocierile pentru preluarea investiției de la fabrica de zahăr Luduș

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Noi negocieri pentru salvarea fabricii de zahăr Luduș. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr. La discuțiile de la sediul ministerului au participat reprezentanții Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr ”Beta Luduș” și ai Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

    „În cadrul discuțiilor de zilele trecute cu managementul companiei Tereos, am prezentat soluțiile care s-au desprins în urma dialogului cu dumneavoastră, cultivatorii de sfeclă de zahăr, iar conducerea companiei și-a arătat disponibilitatea pentru demararea negocierilor privind vânzarea fabricii. Vreau să vă asigur în continuare de întreaga disponibilitate pentru derularea acestui proces care să ducă la menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș, păstrarea locurilor de muncă de acolo și continuarea activității de către fermierii din zonă”, a declarat ministrul Chesnoiu, conform unui comunicat emis vineri, 13 mai, după întâlnirea cu fermierii.

    Sursa citată precizează că în cadrul discuțiilor, reprezentanții fermierilor și-au luat angajamentul să demareze negocierile pentru preluarea investiției de la deținătorii francezi, urmând ca în perioada următoare să fie organizată o întâlnire cu managementul companiei Tereos România, în prezența ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

    Reamintim că Adrian Chesnoiu a anunțat miercuri, 4 mai, la finalul ședinței de Guvern că MADR a fost mandatat de Guvernul României să depună toate diligențele necesare pentru menținerea activității la Fabrica de zahăr de la Luduș.

    Măsura a venit după ce Agrointeligența – AGROINTEL.RO, la solicitarea fermierului Teodor Aflat, membru al Asociației Forța Fermierilor, a prezentat în detaliu istoricul și situația fabricii din Luduș pe care investorii francezi de la Tereos vor să o închidă definitiv și să o dea la fier vechi. În urma dezvăluirilor făcute și a unei discuții ulterioare avute cu fermierii, Ministerul Agriculturii s-a adresat printr-un memorandum Guvernului.

    Ulterior, pe 11 mai, ministerul a anunțat că Adrian Chesnoiu, a avut o întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România, la sediul MADR. Despre acest subiect aici: Ministerul Agriculturii a pornit discuțiile oficiale pentru salvarea fabricii de zahăr de la Luduș


    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!