• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Pintea, APIA: Peste 98% dintre fermieri au fost autorizați la plată pentru subvenții!

    agrointeligenta.ro

    Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a făcut publice sumele autorizate pentru plata fermierilor români. Conform șefului agenției de plăți, până la acest moment, autorizarea la plată a fost efectuată pentru un procent de peste 98% dintre fermieri.

    ”În ceea ce privește palta Campaniei 2019, plată care a debitat în data de 16 octombrie, care s-au încheiat la data de 30 noiembrie, și pot să vă spun că anul 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru APIA privind avansul pentru fermieri, fiind pentru prima dată când APIA a reușit numai într-o lună și jumătate să autorizeze la plată peste 1,350 miliarde de euro, bani care au fost rambursați de către Comisia Europeană, au intrat în contul țării peste 1 miliard de euro în data de 5 ianuarie.

    Începând cu 2 decembrie (…) până pe data de 30 iunie se derulează plata finală a subvențiilor, iar până la această dată au fost autorizați la plată ca și sumă peste 2,4 miliarde de euro, în toată campania 2019 și ca și număr de beneficiari, peste 98% din fermieri au fost deja autorizați la plată și aici mă refer la toate fondurile pe care APIA le gestionează: și aici mă refer la FEGA sau FEADER cu mpsurile delegate către noi de la AFIR, respectiv banii de la bugetul național”, a declarat în cadrul emisiunii Agro Jurnal (Digi 24) directorul general al APIA, Adrian Pintea.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!