• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președinte de cooperativă, trimis în judecată după ce a încasat ilegal subvenția pe pășune!

    agrointeligenta.ro

    Președinte de Cooperativă trimis în judecată după ce a folosit acte false mai mulți ani la rând pentru a obține subvenția pe pășune. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane fizice, la data faptelor președinte Cooperativa Agricolă “Zomina Ferm”, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

    Cooperativa Agricolă „ZOMINA FERM”, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În perioada 2010 – 2019, inculpatul, în calitate de președinte al Cooperativei Agricole “Zomina Ferm” a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false (centralizatoare de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, formularul III.1, etc.), pentru obținerea în mod nelegal de subvenții pe suprafață pentru terenurile cu destinația pășune situate pe raza orașului Săveni, județul Botoșani.

    Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.660.501 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

    În cauză, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra unor bunuri mobile, imobile și asupra unei sume de bani, ce aparțin celor doi inculpați.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!