• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DIRECTOR APIA: FERMIERII CARE NU AU ANIMALE VOR INTRA PRIMII LA PLATA AVANSULUI!

    agrointeligenta.ro

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat controalele pe teren la fermierii care au solicitat subvenţie de la UE şi este pregătită să demareze plăţile în avans. Conform directorului APIA Harghita, Haschi Andras, primii fermieri care vor încasa avansul sunt agricultorii, producătorii care nu dețin animale.

    ”Începând cu 15 octombrie, Ministerul Agriculturii are în vedere demararea plăţilor în avans pentru anul 2019. Este un avans pe care fermierii îl pot primi, cu o anumită derogarea din partea UE, ca ei să primească bani înainte de 1 decembrie, care este teoretic termenul de începere a plăţilor finale”, a declarat, pentru Agerpres, şeful APIA Harghita, Haschi Andras.

    Acesta a explicat că de ani de zile se efectuează plăţi în avans, în prima faza urmând să primească bani un număr mai mic de fermieri, cu precădere cei care nu au animale, după care se vor plăti subvenţiile şi celorlalţi solicitanţi.

    „De ani de zile, în fiecare an reuşim să plătim în avans. Asta presupune o serie de activităţi din partea noastră. Noi am început aceste activităţi, controale administrative în sistemul informatic şi, teoretic, începând din 15 octombrie, noaptea la ora 12.00, APIA Harghita începe plata în avans. La început vom plăti, desigur, un număr mai mic de fermieri. Aceste plăţi se derulează pe o perioadă mai lungă, până în 1 decembrie vom plăti aproape zilnic un număr de fermieri. La început vor primi bani cei care au doar terenuri şi nu au animale după aceea, încet-încet, vor urma şi ceilalţi la rând, aşa încât, în acest an, sperăm să terminăm de plătit subvenţia pentru toţi fermierii„, a arătat Haschi Andras.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!