• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata avansului APIA. Anunțul ministrului Petre Daea despre subvenții

    agrointeligenta.ro

    Avansul din subvenția APIA pe 2019 se va plăti în mod similar cu anul trecut. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat săptămâna aceasta, la Constanța, că o măsură pe care o ia pentru fermieri este acordarea în avans a unei bune părți din subvenții.

    ”Un alt sprijin concret este acela că noi am solicitat – și zilele acestea o să avem răspunsul de la Comisia Europeană – ținând cont de condițiile climaterice pe care le-au avut fermierii în această perioadă, să le aducem subvențiile cu 70% în avans, ceea ce înseamnă enorm”, a declarat oficialul, potrivit www.ct100.ro.

    Ca și în anii trecuți plata avansului va începe la 16 octombrie și se desfășoară până pe 30 noiembrie, urmând ca din 1 decembrie să înceapă plata finală.

    Plățile în avans se fac de până la 70% în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

    O altă măsură se referă la adeverințe de sprijin prin APIA, o măsură care se aplică deja. Astfel, fermierul se poate duce să ia credite de la bănci știind că i se garantează 85% din totalul subvenției pe care o primește.

    „Anul trecut a fost 80, acum am crescut la 85%. Deci, te duci la bancă și ai adeverința de la APIA și știi că ai un milion de euro sau de lei de luat prin APIA, ca subvenție, poți să iei credit garantat, fără niciun fel de problemă, în sumă de 850.000 de lei sau de euro”, a subliniat Petrea Daea.

    Petre Daea a fost prezent joi, în județul Constanța, la amenajarea de irigații Carasu-Galeșu, obiectiv de investiții ce are ca termen de finalizare luna iulie, până în prezent fiind realizat în proporție de 90%. Valoarea investiției este de 6.102.469 lei, iar suprafața deservită este de 4.694 ha.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!