• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • S-A VOTAT ÎN PARLAMENT! PLATA SUBVENȚIILOR APIA – ÎN LINIE DREAPTĂ!

    agrointeligenta.ro -

    Vot final în Parlament – achitarea subvențiilor intră în linie dreaptă pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! Parlamentarii au adoptat Legea Bugetului 2019 și proiectul va fi trimis spre promulgare către Președintele României, Klaus Iohannis. De data aceasta, șeful statului este obligat să promulge actul normativ care include și sumele necesare pentru plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (vegetal și zootehnie) și a subvenției pentru motorină.

    Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, astăzi – miercuri, 13 martie, în plen reunit, raportul de admitere al Comisiilor de specialitate la Legea bugetului, în forma trimisă la promulgare, respingând astfel cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.

    Legea bugetului a fost adoptată de Parlament cu 245 „pentru” 115 „împotrivă”, două abţineri, iar trei aleşi nu au votat.

    Anterior, comisiile reunite pentru buget-finanţe ale Parlamentului au dat raport de admitere la Legea bugetului, în forma adoptată iniţial, respingând astfel cererea de reexaminare a şefului statului.

    De asemenea, toate amendamentele partidelor de Opoziţie au fost respinse, iar o dezbatere generală nu a avut loc, ci doar schimburi de replici acide între PSD şi PNL-USR.

    Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, vinerea trecută, Parlamentului pentru reexaminare Legea bugetului de stat pe anul 2019, susţinând că este fundamentată pe o prognoză nerealistă, iar pe de altă parte, că nu asigură o reală funcţionare a unor instituţii publice cu rol esenţial în societate. Demersul preşedintelui a venit după ce judecătorii CCR au respins, săptămâna trecută, sesizarea lui Klaus Iohannis pe Legea bugetului pe 2019.


    Te-ar mai putea interesa

    Fabrica Luduș a început procesarea sfeclei de zahăr de la fermieri. Mihaela Neagu: ”Ne-am propus să scoatem pe piață 25.000 de tone de zahăr românesc” Avans APIA 2025. Subvențiile pentru care fermierii NU primesc prima tranșă de plată ADS pregătește contractarea unei suprafețe record de peste 12.000 de hectare

    Ultimele știri

    Fabrica Luduș a început vânzarea borhotului de sfeclă de zahăr, un super-aliment în furajarea vacilor Carrefour Băneasa propune o experiență superioară de cumpărături pentru formatul de hipermarket Poprire pe subvențiile APIA încasate în cont de fermieri. Ce spune legea