• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PRIMĂRIA CARE A FURAT SUBVENȚIILE APIA! DOSARUL DNA – ÎN JUDECATĂ!

    agrointeligenta.ro

    Întreaga conducerea a unei Primării, acuzată că a încasta ilegal subvenții europene plătite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a întregii foste conduceri a Primăriei Tecuci. Fostul primar Gerhardt Daniel Ţuchel (PNL) este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

    Dănuţ Petrică Radovei (PSD) şi Narciza Mitruţ, la data faptelor viceprimar, respectiv secretar al municipiului Tecuci, judeţul Galaţi, trebuie să dea socoteală pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

    În rechizitoriul întocmit, notează Adevărul.ro, procurorii au reţinut că, în cursul anului 2013, inculpatul Ţuchel Gerhardt Daniel, primar al municipiului Tecuci, „beneficiind de ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, a depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi incomplete în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă”.

    O parte din documentele false depuse la APIA, printre care şi o hotărâre de Consiliu Local, au fost emise şi semnate de ceilalţi doi inculpaţi. Prin aceste demersuri, primăria municipiului Tecuci a obţinut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 155.838 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Radovei Dănuţ Petrică şi Mitruţ Narciza. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    S-a găsit soluția pentru ajutorul de stat alocat fermierilor care irigă! Termen de plată! Surpriză neplăcută în conturile fermierilor: „Au intrat numai 75% din despăgubirile promise” Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei!