• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTE PROASTĂ pentru FERMIERI. SURSE: GUVERNUL TAIE DIN BANII ALOCAȚI AGRICULTURII!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Guvernul vrea să taie bani de la agricultură! Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, ieri – luni – 30 iulie, la Palatul Victoria, cu miniștrii Cabinetului său. Discuţiile privind rectificarea bugetară au loc în contextul în care aceasta ar urma să fie aprobată cel mai probabil joi, la ședința de guvern. Vor fi tăiați bani de la Ministerele Agriculturii și Transporturilor, spun surse guvernamentale, citate de www.money.ro.

    La începutul lunii iulie, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, declara că, în ultima săptămână a lunii iulie, va avea loc prima rectificare bugetară din acest an.

    „Nu este problemă în asigurarea cheltuielilor în derulare sau la nivel local, sau de funcţionare. Aceasta este prima concluzie la care am ajuns cu structurile la nivel central sau local. Nu s-a pus problema să nu existe bani de salarii”, declara Teodorovici.

    Până la această oră, Ministerul Finanțelor nu a pus în dezbatere publică vreun proiect privind rectificarea bugetară. Surse au declarat pentru www.money.ro că vor fi tăiați bani de la Ministerul Agriculturii și Transporturilor, iar Ministerele Muncii și Sănătății vor primi bani în plus.

    Dacă se confirmă, vestea nu este de bun augur pentru fermieri în contextul plăților care sunt așteptate de către producătorii agricoli. Fermierii sunt plâng că încă mai au de încasat sume de bani din subvențiile pentru Campania 2017 și deși dosarele sunt fără probleme și ordinele de plată efectuate de circa 2-3 luni de la centrele agenției de plăți li se argumentează că ”nu sunt bani”.

    Mai mult, Ministerul Agriculturii are nevoie de o rezervă de bani pentru plățile acordate în avans pentru Campania 2018, sume ce urmează să fie transferate în conturi în luna octombrie. După cum se știe banii sunt plătiți inițial din bugetul de stat urmând ca sumele să fie rambursate de Comisia Europeană după ce plățile în avans sunt încheiate.

    Reamintim că ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a solicitat Comisiei Europene – comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan – sprijin prin creșterea avansului pentru plățile directe și dezvoltare rurală pentru a fi acordate în toamna acestui an.

    În urma acestei intervenții, comisarul european Phil Hogan răspunde pozitiv solicitării ministrului Petre Daea, prin scrisoarea cu nr. (2018) 4270299, cu privire la posibilitatea creșterii nivelului avansurilor pentru plăți directe (de la 50% la 70%) și pentru anumite măsuri de dezvoltare rurală (de la 75% la 85%).


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Oficial Kiev: Ucraina este dispusă să amâne accesul la subvențiile agricole ale UE în vederea aderării Surse: Florin Barbu, înlocuit la conducerea MADR de Diana Buzoianu, ministru al Mediului Surse APIA: Dosare deblocate la plată pentru fermierii care aveau cererile blocate