• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Nicușor Coroamă, ciobănașul din finala MasterChef: Creştem oi şi trăim doar din vânzarea brânzei

    agrointeligenta.ro

    Nicuşor Coroamă, finalistul MasterChef din această seară are doar 19 ani și locuiește cu familia în comuna suceveană Vicovu de Jos, la o fermă cu peste 300 de oi. Ciobănașul vorbește deschis despre cum își câștigă existența muncind din greu ca fermier, dar și de ce s-a întors din Spania, unde a lucrat zilier la un solar.

    Ciobănaşul de la MasterChef a absolvit anul trecut Colegiul Andronic Motrescu, din Rădăuţi, la specializarea turism şi alimentaţie publică şi de atunci cochetează cu ideea de a deschide o pensiune. Potrivit libertatea.ro, până să-şi împlinească acest vis, tânărul trudeşte la stâna familiei, unde nu se dă în lături de la nici o muncă. De la părinţi a învăţat să mulgă oile, să le ducă la păscut şi să facă brânză.

    nicusor coroama cu oile

    “Am şi dormit la stână, ca să fiu dimineaţa la prima oră treaz şi să mulg oile. Acum avem maşină de teren, dar înainte mergeam pe jos sau cu bicicleta”, s-a destăinuit Nicuşor. Familia Coroamă are la stână 300 de oi şi 200 de miei, animale pe care le mână la păscut un localnic.

    Ana şi Costel, părinţii tânărului, şi-au învăţat băiatul să nu se ferească de muncă.

    Suntem oameni simpli, care lucrăm de cum se face ziuă până noaptea. Avem 5 hectare de teren de pe care obţinem furajele pentru animale. Creştem oi şi trăim doar din vânzarea brânzei. Nu suntem bogaţi ca Gigi Becali, dar suntem oameni gospodari”, a declarat familia Coroamă.

    branza

    A lucrat la solar în Spania

    Nicuşor Coroamă recunoaşte că în afară de satul lui nu a văzut prea multe meleaguri, nici din ţară, nici din străinătate. Până să ajungă la MasterChef nu mai fusese în Bucureşti, însă s-a dus Spania! Nu în vacanţă, ci ca zilier într-un solar. “Am vrut să câştig bani, să îmi ajut părinţii la stână. Lucram la solar de la 6 dimineaţa până la 12 noaptea, a fost foarte greu. Când am primit 500 de euro în mână m-am întors acasă şi mi-am spus: «Mai bine în satul tău sărac decât slugă la străini»”, a povestit Nicuşor.
    260328_589898927699586_973555964_n
    Sursa: libertatea.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM