• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ACEASTĂ NOAPTE! Ce fermieri vor intra PRIMII LA PLATA AVANSULUI APIA!

    agrointeligenta.ro

    Veşti bune pentru fermieri. Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) virează de luni, 16 octombrie, prima tranșă, mai exact avansul din subvenţiile aferente anului de cerere 2017. Din decembrie, fermierii vor primi și restul banilor! 

    Directorul adjunct al APIA Gorj, Mihai Versin, a declarat că luni, 16 octombrie, un număr de 15.114 de fermieri din acest județ vor fi autorizaţi la plata în avans. În total, sunt 18.509 fermieri în Gorj care sunt în baza de date cu cereri în anul 2017, însă parte din aceştia încă sunt la faza de teledetecţie.

    Peste 15.000 îi avem în «white list» şi pot fi autorizaţi la plată şi nu au probleme. Luni dimineaţa, avem un program stabilit de către APIA central, între 24.00 şi 06.00 generăm tranşele de plată pentru că trebuie să aibă data de 16 octombrie, şi după aceea le transferăm în contabilitate şi se emit primele ordine de plată”, a declarat Mihai Versin, directorul adjunct al APIA Gorj.

    Potrivit APIA Gorj, fermierii care sunt la teledetecţie nu pot primi banii. „Nu pot face obiectul plăţii acum, în prima etapă. Aşteptăm rezultatele la teledetecţie şi pe măsură ce vin rezultatele, şi ei vor face obiectul plăţilor”, a declarat Mihai Versin, directorul adjunct al APIA Gorj pentru pandurul.ro.

    Avansul este de 70% din cuantumul pentru plăţile directe şi 85% din cuantumul stabilit pentru axa 2, pentru măsurile delegate de AFIR, măsurile 10, 11 şi 13. „Cuantumurile diferă pentru fiecare schemă, sunt mai multe scheme şi diferă de la o schemă la alta. 70% din plăţile directe şi schemele de plăţi directe sunt SAPS, plata redistributivă, plata pentru tânărul fermier, plata pentru condiţiile climatice, şi sprijinul cuplat atât în sectorul animalier, cât şi în sectorul zootehnic. La 1 decembrie începem plata regulară definitivă, finală”, a mai spus directorul adjunct al APIA Gorj.

    Citiți și:

    EXCLUSIV! AVANS APIA 2017: Lista completă cu TOATE SCHEMELE ȘI CUANTUMURILE pentru care SE FAC PLĂȚI din 16 OCTOMBRIE!


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”