• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL MEDIULUI, ordin pentru UCIDEREA A PESTE 140 DE URȘI: Nu renunț, INDIFERENT CÂTE MITINGURI VOR FI!

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, vineri, că nu va renunța la semnarea ordinului de ministru privind cota de intervenție pentru carnivorele mari „indiferent de câte mitiguri or să mai fie”, relatează Agerpres, preluată de Digi24.ro.

    Numărul carnivorelor mari, urși respectiv, în România, depășește 7.000 de capete, ceea ce în alte țări europene (…) nu a fost admis și atunci am avut curajul să îmi asum un ordin de ministru pe care l-am negociat foarte bine cu ONG-urile, cu toate autoritățile locale care au probleme foarte mari cu aceste carnivore mari”, a afirmat Gavrilescu într-o întâlnire de lucru care a avut loc la Ploiești.

    Ministrul a arătat că ordinul în cauză prevede cote de intervenție pentru carnivorele mari și nu cote de vânătoare.

    Mi-am asumat să emitem un ordin de ministru prin care să dăm cote de intervenție pentru urși (…) și lupi, astfel încât populația să nu mai fie pusă în pericol. Indiferent de ce s-ar întâmpla săptămâna viitoare, când anumite persoane s-ar putea să iasă în stradă să spună că trebuie să protejăm urșii… da, protejăm urșii prin măsurile pe care le luăm conform acestui ordin de ministru, dar nu punem în pericol viața cetățeanului. Indiferent de ce se spune, eu vă spun că nu este cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenție pentru punerea în siguranță a vieții cetățeanului, așa că, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de câte mitiguri or să mai fie în fața ministerului sau unde, eu nu voi renunța la semnarea acestui ordin de ministru”, a spus ministrul Mediului.

    Ulterior, Gavrilescu a explicat, într-o conferință de presă, că această cotă de intervenție este dată la nivel național.

    Ordinul de ministru se dă la nivel național, nu se dă pe județ în parte. Există o cotă pe care am prins-o până la sfârșitul anului ținând cont de studiul care s-a făcut anterior. În ordinul de ministru avem prinși un număr de 145 de carnivore mari, deci reflectat bineînțeles la diferența de luni care au mai rămas până la sfârșitul anului. Nu este ordin pentru cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenție pentru punerea în siguranță a vieții cetățeanului”, a adăugat ministrul Mediului.

    Vă reamintim că în ultima perioadă au existat mai multe atacuri ale urșilor care fie au intrat în comunitățile din zonele montane, fie au atacat ciobani aflați cu oile la pășunat.


    Te-ar mai putea interesa

    Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual”

    Ultimele știri

    Președintele ASAS, Florin Stănică, la evenimentul Stațiunii Dancu. Dezbatere cu cercetători și fermieri pentru performanța vacii de lapte în România Subvențiile APIA care intră la plată de săptămâna viitoare! Emil Dumitru, MADR: Subvențiile APIA se vor plăti în termenul legal, până la 30 iunie Pomicultorii răsuflă ușurați după nopțile cu temperaturi negative. Ce mai poate compromite fructele din acest an Daniel Buda: Am cerut eliminarea CBAM. Prețurile la azotoase – creștere de la 500 la 800 de euro pe tonă