• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚ pentru OIERI DE LA MINISTERUL AGRICULTURII: ”CEREȚI BANII LA DIRECȚIILE AGRICOLE PÂNĂ PE 30 AUGUST!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Anunț important de la Ministerul Agriculturii! Fermierii trebuie să se prezinte de urgență la Direcțiile Agricole Județene până la 30 august pentru a se înscrie să primească sprijinul financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.

    Potrivit Hotărârii 500 adoptată în ședința de Guvern din 13 iulie 2017, care a intrat în vigoare în 17 iulie 2017, beneficiarii sunt persoane fizice care au atestat de producător, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale și persoane juridice. De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului până la 1 iulie 2018.

    15.000 de oieri s-au înscris deja în program

    Președintele Partidului Social-Democrat, Liviu Dragnea, a anunțat, marți, 22 august că un număr de 15.000 de oieri s-au înscris deja pentru a beneficia de ajutorul de minimis pentru valorificarea lânii.

    Sunt bucuros că în programul nostru care va intra în vigoare de anul viitor, de colectare a lânii, lână care în România ani de zile s-a ars, s-au înscris până acum peste 15 000 de oieri, din câte ne-a spus nouă ministrul, și numărul va mai crește”, a declarat Liviu Dragnea astăzi, în cadrul unei deplasări în județul Călărași.

    Dragnea îi sfătuiește pe crescătorii de animale să aibă încredere în ajutorul de minimis derulat de Guvern.

    Este important că oamenii noștri au început să aibă încredere, pentru că până la urmă, ei dacă își recapătă încrederea și curajul, își vor dezvolta investițiile și încet-încet vom reuși să câștigăm această bătălie cruntă. Nu-i ușoară. Creșterea producției agricole în România, a zootehniei, a producției legumicole, pomicole, nu produce bucurie sau mulțumire în alte părți. Ne uităm cu atenție și cu speranță la producția de struguri din această toamnă, dar o să ne întâlnim atunci când va fi cazul”, a mai declarat Liviu Dragnea.

    Cuantumul sprijinului – unul de tip ajutor de minimis (adică prin care fermierii nu pot primi mai mult de 15.000 de euro timp de trei ani ca ajutor de stat de acest tip) este de 1 leu pe kilogramul de lână ce va fi valorificată cu acte.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara