• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • GRÂUL ROMÂNESC, PROBLEME LA EXPORT! Ce reclamă CEL MAI MARE CUMPĂRĂTOR DE CEREALE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Grâul românesc, probleme mari la export. Cel mai mare importator mondial de grâu, analizează o posibilă respingere a unei livrări de 63.000 de tone de grâu din România care a ajuns în portul Safaga de la Marea Roșie, au declarat luni pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar. Potrivit acestora, Autoritatea sanitar veterinară din Egipt a identificat semințe de mac în grâul din România, achiziționat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean. 

    Dacă va fi re-exportată, aceasta va fi prima livrare de grâu achiziționată de GASC căreia îi va fi refuzat accesul într-un port egiptean după refuzarea unei livrări de grâu din Franța în anul 2015 pe motivul conținutului ridicat de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale — n. r.)., refuz care a provocat o dispută care s-a întins pe durata unui an cu privire la cerințele care trebuie respectate de grâul importat de Egipt.

    O altă sursă a precizat pentru Reuters că o decizie finală cu privire la grâul românesc va fi luată marți.

    Unele tipuri de semințe de mac nu pot fi eliminate prin cernere așa că grâul va trebui să fie respins”, a declarat sursa.

    Ministerul Agriculturii din Egipt nu a putut fi contactat pentru a comenta aceste informații. Anul trecut, în urma boicotării licitațiilor sale de către traderii de cereale, autoritățile egiptene au trebuit să renunțe la cerințele conform căruia grâul importat trebuia să aibă un conținut zero de cornul secarei, standard pe care traderii îl consideră imposibil.

    În plus, autoritățile egiptene nu mai trimit inspectori guvernamentali peste hotare să aprobe grâul care urmează să ajungă în Egipt. Cu toate acestea, în luna iunie a acestui an acest sistem de inspecție a fost pus sub semnul întrebării după ce un tribunal egiptean a decis să îl suspende, chiar dacă guvernul de la Cairo nu a implementat încă decizia tribunalului și are timp să facă recurs la decizia curții.

    Sursa: www.agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!