• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Irina Toma, cultivator de mure: Refuz să vând intermediarilor cu 3 lei pe kilogram!

    agrointeligenta.ro

    Dezamăgirea unui producător român care a investit, a făcut producție de foarte bună calitate calitate dar nu a reușit sub nici o formă să își vândă recolta în magazine. În ciuda tuturor eforturilor de a-și valorifica munca în lanțurile de magazine, Irina Toma din Mărăcineni, proprietara unei plantații de muri, spune că i-au fost închise ușile, singura soluție oferită fiind aceea de a-și preda producția unui intermediar care să câștige mult, fără să fi muncit în plantație, cu doar încasând direct banii pentru ”intrarea” în supermarket.

    Mă întreb cu mare tristețe și dezamăgire: oare al câtelea producător sunt eu, care după ani de muncă, investiții și taxe achitate în credința statului român, în momentul în care am ajuns să produc fructe proaspete, de o reală calitate, NU pot și NU mi se permite să-mi vaâd marfa în niciun mare lanț de magazine? Am bătut disperată la toate ușile și am dat atât de tare cu capul în ele, încât am fruntea plină de cucuie și inima ruptă în mii de bucățele”, a scris pe Facebook Irima Toma, cultivator de mure din județul Argeș, din Mărăcineni.

    După trei ani de muncă în care a refuzat să ăși ”chimizeze” producția de fructe, lucrând cu sapa și cu motocultorul, producătorul de fructe de pădure spune că nu are cui să vândă, direct, recolta de calitate foarte bună. ”Aaa , ba da, am voie să vând intermediarilor care vor beneficiu de 200% daca se poate, pe munca mea sau a industriei, care mi-au dat fabulosul pret de 3 lei pe kilogram, duse de mine la poarta fabricii lor. De-as muri azi cu toată plantația peste mine și NU voi vinde nici măcar un kilogram la acel preț! Cum să-mi dai 3 lei pe murele astea?!”, spune, sinceră, producătoarea din Argeș.

    Irina Toma și-a pierdut speranța că va mai putea intra cu marfa în retail, așa că a luat decizia de a-și vinde murele de calitatea întâi pe cont prpoiu, la un preț corect în raport cu munca și investiția făcută. ”Constat cu lacrimi în suflet și în ochi că în țara asta NU se vrea a se produce nimic! Trebuie să mâncăm otrăvurile și plasticurile produse în vest! Ale noastre produse, crescute în pământ și hrănite cu apă și bălegar, NU sunt bune! BA DA, sunt cele mai bune, tocmai de aceea trebuie să le scoată de pe piață, le concurăm mizeriile lor, desi eu nu primesc niciun fel de subvenție de nicaieri, din prețul încasat trebuie să-mi scot cheltuielile și să câștig și eu ceva”, mai precizează Irina Toma.

    Speranța cultivatoarei de mure, care a investit în plantație alături de soțul ei, rămân oamenii care doresc să mănânce sănătos, direct de la fermierii români. „Revin cu capul plecat către românii care au înțeles că dacă ei nu cumpără de la mine, eu voi dispărea de pe piață și vă anunt că am recoltat o altă serie de mure proaspete și coapte în razele soarelui, nu ”vopsite” și ținute 20-30 de zile pe transportul international. Concluzia: vând mure de cultură la 9 lei pe kilogram. Comenzile se dau telefonic la 0765.326.242, iar murele se ridică din Mărăcineni, Argeș”, este mesajul pentru cei care vor să susțină producția românească și munca fermierilor români pornind cu acest caz particular al tinerilor soți Toma care au investit în cultura de mure.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!