• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DECIZIE LA GUVERN pentru BANII FERMIERILOR PLĂTIȚI PRIN AFIR!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Memorandum aprobat de Guvern pentru banii plătiți din fonduri europene. Executivul a adoptat joi, 20 iulie, o serie de propuneri de modificări legislative și procedurale pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale le-a identificat ca fiind necesare implementării în cele mai bune condiţii a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Propunerile au fost făcute pornind de la o serie de dificultăți constatate din experienţa de până acum în derularea programului și care țin de activitatea unor autorități ale statului de care depinde bunul mers al proiectelor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. 

    Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală împreună cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au făcut toate diligențele necesare în vederea lansării de sesiuni de primire de proiecte pentru toate măsurile/sub-măsurile ce pot concura la atingerea țintei de absorbție a fondurilor europene în cadrul PNDR 2014-2020. Până în prezent, au fost licitate aproximativ 5,54 mld. Euro din fondurile disponibile pentru investiţii, din care 2,215 mld. Euro reprezintă sume selectate spre contractare prin rapoarte de selecţie.

    Propunerile de modificări legislative și procedurale incluse în memorandum vizează sfera de competență a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), a Ministerului Mediului – respectiv a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului/Gărzii Naționale de Mediu – și cea a Ministerului Finanțelor Publice.

    Astfel, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de initiator al memorandumului, propune:

    Vă reamintim că în ultima perioada șeful AFIR, Ionuș Chesnoiu, a avut mai multe întâlniri în țară în cadrul cărora au fost discutate și analizate mai multe situații și probleme cu care se confruntă unii beneficiari ai PNDR 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!