• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SURSE: CRITERIU NOU pentru SUBVENȚIA LA OVINE! Decizia MADR nu ar ține cont de PROPUNEREA FERMIERILOR!

    agrointeligenta.ro

    Decizie radicală luată astăzi de ministrul agriculturii, Petre Daea, cu privire la subvențiile fermierilor! Banii acordați producătorilor agricoli pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ) începând cu anul 2017 stau într-o notificare ce a fost trimisă astăzi de către MADR la Bruxelles. În cazul crescătorilor de ovine schimbarea este radicală!

    Notificarea se pare că ar fi fost trimisă astăzi la Bruxelles pentru subvențiile fermierilor. Pentru crescătorii de ovine, criteriile de eligibilitate se schimbă radical astfel că aceștia nu vor mai avea nevoie ca animalele să fie înscrise în Registrul Genealogic ci doar ca berbecii să aibă certificat de origine. ”Ministrul a decis astăzi ca SCZ la ovine să respecte un singur criteriu: dovada că exploatația deține berbeci cu Certificat de Origine și să fie respectat raportul de 1 berbec la 35 capete femele”, ne-au declarat astăzi surse apropiate Ministerului Agriculturii.

    Vestea a căzut ca un trăznet peste ciobani, mai ales pentru cei care au investit în genetică și au avut intenția să facă ferme performante. ”Prin această măsură, ministrul nu ține cont de propunerea reprezentanților fermierilor constituiți în Federații (Federația Romovis, Federația ProOvis  și Federația Națională a Crescătorilor de Ovine din România). Reprezentanții acestora au solicitat clar aseară să se păstreze forma veche cu mici rectificări. Și anume ca berbecii să fie cu Certificat de Origine, 1 berbec la 35 de femele, iar femelele sa fie înscrise în Registrul Genealogic. A doua propunere ministrul a decis să nu o ia în calcul”, ne-au mai spus sursele noastre.

    Se stimulează importul de berbeci?

    Mai mult, se pare că la aflarea veștii oierii au fost foarte nemulțumiți și spun că măsura nu face decât să încurajeze introducerea în țară a tot felul de berbeci necontrolați, netestați și care vor distruge rasele românești.

    ”Măsura este foarte gravă pentru că vom da liber la import de berbeci, fiindcă fermierul nu mai este interesat de ameliorare prin Controlul Oficial al Producțiilor (COP) și de menținerea animalelor în Registrul Genealogic. Banii României se duc în afara granițelor și asociațiile responsabile de RG și COP din România vor muri încet și sigur. Măsura este una cât se poate de periculoasă! Introducem în țară tot felul de berbeci necontrolați, netestați și care vor distruge rasele românești”, ne-au mai declarat sursele.

    Iată lista completă care a fost notificată astăzi la Bruxelles:

    -Fermierul să dețină un efectiv cuprins între 150 și 500 capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepția celor din zonele montane, pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 și 500 capete femele ovine şi/sau berbeci;

    -Animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită ajutor specific au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare;

    -Animalele din exploataţie pentru care beneficiarul solicită ajutor specific au vârsta de maximum 8 ani la femele, respectiv 6 ani la berbeci, la data limită de depunere a cererilor;

    -Să deţină registrul individual al exploataţiei completat în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 21/2004;

    -Femelele ovine și/sau berbecii pentru care se solicită ajutor specific trebuie să fie menţinute, pe o perioadă de reţinere de 100 de zile de la termenul-limită de depunere a cererilor de plată, la adresa exploataţiei şi/sau locaţiei, menţionată în cererea de ajutor;

    -Documentele specifice care însoțesc cererea unică de plată pentru SCZ la ovine/caprine este Certificatul de Origine al animalului, cu respectarea raportului de 1 berbec la 35 capete femele, avizat de ANZ.

    Până la publicarea acestui articol, reprezentanții din MADR care au luat parte ieri la discuțiile cu fermierii nu au putut fi contactați.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”