• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚ IMPORTANT: BANII au fost EPUIZAȚI!

    Roxana Dobre -

    Anunț important pentru fermieri! Fondurile disponibile în agrocultură pentru o submăsură foarte importantă au fost epuizate! Este vorba despre banii alocați pentru sectorul zootehnic, prin submăsura 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 care au fost epuizați ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de AFIR înainte de termenul limită al sesiunii, 28 februarie 2017.

    De la deschiderea sesiunii în data de 15 decembrie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin submăsura (sM) 4.1, componenta sector zootehnic, 201 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 150 milioane de euro. AFIR a primit solicitări de finanțare în limita plafonului de depunere a proiectelor (150.000.000 de euro), respectiv 200% faţă de suma alocată pentru cea de-a doua sesiune aferentă acestei

    După încheierea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecția proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile pentru sM 4.1, componenta sector zootehnic, care este de 75 milioane de euro euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA bovine 2025. Prima tranșă din SCZ vaci de lapte – 296,12 euro/cap și SCZ vaci carne – 190,82 euro/cap Președintele Nicușor Dan a promulgat o lege pentru fermieri. Noile reguli, în Monitorul Oficial Avans APIA 2025. Suma pe cap de oaie și de capră care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Fermier dezamăgit de ”regina covoarelor vegetale”: ”La pomul lăudat nu te duci cu sacul” Fost ministru: Unul din patru români lucrează la negru. Agricultura, printre domeniile unde această practică s-a înțelenit Comisia Europeană a aprobat subvenția de 3.000 euro/hectar pentru fermierii români