• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PROGNOZA METEO pentru LUNI, MARȚI ȘI MIERCURI! Ce fenomen REVINE DE MIERCURI!

    agrointeligenta.ro -

    Prognoza meteo pentru începutul acestei săptămâni aduce noutăți cu privire la schimbările bruște de vreme anunțate de meteorologi pentru următoarea perioadă. Se estimează că vremea debutează cu înnorări, urmând să redevină geroasă începând de miercuri. 

    LUNI. Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor climatologice. În sudul şi în estul ţării înnorările vor fi în general persistente, local se va semnala ceaţă, iar izolat şi trecător va burniţa sau va fulgui. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar în zonele joase pe spaţii restrânse, în special dimineața și noaptea, va fi ceaţă sau nebulozitate joasă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate în Moldova, sudul Banatului şi pe crestele montane şi în general slab în celelalte zone.

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -16…-14 grade.

    MARŢI. Regimul termic se va menţine apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în regiunile extracarpatice, în timp ce noaptea nebulozitatea va cuprinde în special centrul, sudul şi estul teritoriului şi va ninge slab în nordul Moldovei şi posibil în Lunca Dunării. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief local va fi ceață, posibil persistentă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului în est şi în sud-est.

    Temperaturile maxime se vor situa în general între -4 şi 4 grade, iar cele minime între -11 și -3 grade, local mai scăzute în Transilvania.

    MIERCURI. Vremea se va răci ușor în cea mai mare parte a țării. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, mai mult noros în zonele joase din centru, sud și est, unde cu totul izolat va fulgui. Mai ales dimineața va fi ceață asociată cu chiciură în Transilvania, Oltenia, local, în Muntenia, Crișana, Banat și izolat în restul teritoriului. Noaptea nebulozitatea se va extinde în majoritatea regiunilor, ceață cu chiciură va fi în vest, sud-vest și centru, iar local în Moldova, Dobrogea și cu totul izolat în rest va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales ziua, în regiunile estice și sud-estice.

    Temperaturile maxime se vor încadra între -6 și 2 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -2 grade.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA bovine 2025. Prima tranșă din SCZ vaci de lapte – 296,12 euro/cap și SCZ vaci carne – 190,82 euro/cap Salariul oferit unui inginer zootehnist proaspăt ieșit de pe băncile facultății Situație fără precedent în oierit. Nicolae Cioranu: Centrele de colectare sunt goale, cumpără animale doar când au contracte

    Ultimele știri

    Fermier dezamăgit de ”regina covoarelor vegetale”: ”La pomul lăudat nu te duci cu sacul” Fost ministru: Unul din patru români lucrează la negru. Agricultura, printre domeniile unde această practică s-a înțelenit Comisia Europeană a aprobat subvenția de 3.000 euro/hectar pentru fermierii români