• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roșiile care se țin toată iarna, cultivate de Vali Cucu în județul Neamț

    agrointeligenta.ro

    Roșii care se culeg toamna și rezistă pe tot timpul iernii la temperatura camerei și fără a avea nevoie de condiții speciale de depozitare. Este reușita unui legumicultor român pasionat de soiurile vechi de legume, în special de soiurile de tomate, pentru care adună semințe din întreaga lume. Despre tomata care a rezistat trei luni păstrându-și gustul și aspectul, nemțeanul Vali Cucu spune că este același soi cu care, acum câțiva ani, a reușit să creeze planta care produce și roșii și cartofi!

    Vali Cucu are și poze care arată că roșiile sale culese la finalul lunii octombrie s-au păstrat fără probleme pe timpul iernii. ”Anul trecut, înainte de primul îngheț, am cules câteva roșii negre, le-am pus într-o cutie în cameră (la 25 – 26 grade și la lumină), dar am uitat de ele. Acum două zile am dat peste ele și uitați cum arată (e adevărat – două erau stricate). După ce le-am pozat am făcut o „microsalată” mai gustoasă ca astă-vară. Așa am descoperit că acest soi se poate păstra chiar și trei luni fără condiții speciale”, declară Valentin Cucu.

    rosiile lui Vali Cucu
    Așa arată roșiile care s-au păstrat trei luni după ce au fost culese

    Legumicultor din localitatea Bălțătești, din județul Neamț, Vali Cucu este unul dintre pasionații care păstrează și duc mai departe soiurile vechi. Când vine vorba de roșii, nemțeanul crede că multe varietăți pe care le aveam s-au pierdut din cauză că ele nu rezistă mult timp pe tarabă sau în hipermarket, așa cum se întâmplă cu hibrizii. Astfel, soiurile vechi, cele pe care le aveau în grădină și bunicii noștri, au rămas pentru autoconsum sau pentru legumicultorii care vând direct către consumatori.

    Despre soiul de roșii care s-a păstrat peste iarnă, pasionatul de legumicultură spune că ”sunt roșiile negre carbon. Denumirea soiului nu îl știu fiindcă semințele le-am obținut prin schimburi de semințe acum câțiva ani”.

    Citiți și: Lecția unui legumicultor român pentru cercetătorii britanici sau cum s-a născut roșia care face cartofi într-o gospodărie din Bălțătești

    Legumicultorul deține o grădină de 1.000 mp cu peste 100 de soiuri de legume, din care mai mult de 70 sunt soiuri de roșii atât românești, cât și europene. O parte din semințele pe care le obține sunt comercializate online către alți pasionați de legumicultură sau mici cultivatori și familii care doresc să își cultive singure legume ca altădată.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”