• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul Grindeanu a primit votul de încredere în Parlament

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    VOT pentru Guvernul Grindeanu! Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a votat astăzi prin vot secret cu bile iar noul Cabinet a primit 295 de voturi ”pentru” și 133 ”împotrivă”. Tot în această seară, în jurul orei 19.00, membrii Executivului urmează să depună jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.

    Premierul desemnat Sorin Grindeanu a arătat astăzi că își dorește o țară în care creșterea economică să se regăsească în bunăstarea cetățenilor. „Scopul tuturor acțiunilor noastre este bunăstarea celor care ne-au votat și care plătesc taxe și impozite. (…) Nu venim la guvernare pentru a face statistici frumoase pe hârtie, iar creșterea economică n-are nicio valoare dacă nu se regăsește într-un fel sau altul în buzunarele românilor”, a afirmat Grindeanu.

    Potrivit acestuia, o țară normală înseamnă, între altele, fără cozi la taxe, condiții pentru creșterea copiilor, un sistem de sănătate dezvoltat, autostrăzi, dar și o țară în care guvernul trebuie să urmărească să asigure salarii mari pentru cetățenii săi.

    „Într-o țară normală, scopul guvernării este în primul rând bunăstarea propriilor cetățeni. Vrem investiții străine, însă investiții care să ofere locuri de muncă bine plătite pentru români. Investițiile străine nu sunt un scop în sine, ci un mijloc prin care ne propunem un trai mai bun pentru români. Din acest motiv, în programul nostru am propus o schimbare a viziunii economice în ceea ce privește investitorii străini”, a arătat Sorin Grindeanu.

    În plen s-a mai aflat astăzi și ministrul propus al agriculturii, Petre Daea care a primit astăzi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de agricultură, întrunind  de voturi 23 „pentru” și 11 „împotrivă”, nicio abținere.

    Vă reamintim că Petre Daea este doctor în Agronomie și a absolvit Facultatea de Agronomie la Timișoara, în 1973, după care a activat până în 1986 ca inginer stagiar și apoi inginer la CAP Sisești din județul Mehedinți. A fost ulterior directorul al DGAIA și șef secție adjunct pentru probleme de agricultură la Consiliul Județean Mehedinți. Între 1989-1996 a fost inginer la Stațiunea de cercetare Pomicolă din Mehedinți și apoi a revenit la DGAIA ca director general, activând în această instituție județeană până în 2002, când a fost numit secretar de stat la București.

    Sorin Grindeanu și noii miniștri vor putea depune jurământul la Cotroceni miercuri seara cel mai probabil în jurul orelor 19.00. Prima ședință de Guvern ar urma să aibă loc miercuri seara de la orele 21.00.

    Sursă selectivă: Agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia