• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • VESTEA MINISTRULUI AGRICULTURII pentru fermieri: SE ÎNTÂMPLĂ DE LA 1 IANUARIE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    SE ÎNTÂMPLĂ de la 1 ianuarie 2017! Fermierii primesc o veste bună mai ales că în anul 2016 au fost greu încercați din cauza întârzierilor la subvenții. Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat astăzi că pentru cei care au investit în zootehnie vin vremuri mai bune: se va deschide piaţa din Turcia pentru România la bovine vii și carnea de vită. Discuţii avansate pentru exportul cărnii de porc se poartă şi cu Japonia, Coreea şi Statele Unite.

    „Până acum nu aveam voie nici măcar să tranzităm Turcia. De asemenea, nu mai avem nici o restricţie pe piaţa europeană la carnea de porc”, a precizat Achim Irimescu. Acesta a arătat că România se află în discuţii avansate cu Japonia şi Coreea pentru exportul de carne de porc.

    „Am discutat şi cu oficialii din Statele Unite pentru ca producătorii români să poată exporta carne de porc începând din 2017”, a spus ministrul Agriculturii.

    Cu toate acestea, România importă carne de porc. Achim Irimescu a spus că una din cauze este legată de numărul redus de porcine care se află în fermele comerciale, comparativ cu fermele mici. „Pe de altă parte, din cauza embargoului impus Rusiei, pe fondul unei supraproducţii, în România a intrat carne de porc foarte ieftină. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu laptele, fiind afectaţi în special micii producători”, a declarant Irimescu.

    Sursa: www.zf.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara