• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MADR: Neutralizarea deșeurilor de produse de protecție a plantelor a fost finalizată

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) a finalizat procesul de colectare şi neutralizare a deșeurilor de produse de protecție a plantelor existente la nivelul oficiilor fitosanitare județene, la nivelul Laboratorului Național Fitosanitar, precum și în cadrul laboratoarelor regionale.

             În acest sens ANF a încheiat un contract de prestări servicii, conform legislatiei in vigoare, pentru colectarea și neutralizarea deșeurilor chimice rezultate în urma efectuării analizelor de laborator pentru determinarea calității produselor de protecție a plantelor. Operațiunea a debutat în luna aprilie 2016 și s-a finalizat în luna septembrie 2016 iar valoarea contractului s-a ridicat la suma de 132.776 lei.

    Deșeurile colectate și neutralizate erau compuse din soluții reziduuale (1.652 litri), reactivi chimici expirați (5086 litri), pesticide (2.400 litri și 3.087 kg) și ambalaje (1596 bucați). De-a lungul timpului, acestea au fost păstrate în magazii și fose speciale, fără a prezenta vreun risc asupra populației sau mediului. ANF supraveghează ca această operațiune de colectare și neutralizare a deșeurilor de pesticide să se desfășoare la intervale regulate de timp, astfel încât populația și mediul să fie protejate iar agricultura să poată beneficia de cele mai  recente progrese în domeniul ştiinţei.

     

    Autoritatea Națională Fitosanitară înființată conform art. 5 din Legea nr. 139/ 2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările ulterioare, funcționează în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.) ca organ de specialitate al administratiei publice centrale , potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Fitosanitare.

    Autoritatea s-a înfiinţat prin preluarea următoarelor structuri: Laboratorul Central Fitosanitar, Agenţia Naţională Fitosanitară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, unităţile fitosanitare din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti.

     

     

     

     


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!