• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul agriculturii, la discuții cu fermierii!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Întâlnire fermieri-ministru! Mâine, 9 august 2016, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul Achim Irimescu va prezida dezbaterile referitoare la problemele actuale din cercetarea agricolă românească.

    În cadrul întâlnirilor de lucru, vor fi prezentate soluţiile de redresare ale sectorului prin proiectul de Lege privind unele măsuri de reorganizare a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării în Agricultură, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 45/2000 privind organizarea şi funcţionarea ASAS „Gheorghe Ionescu – Siseşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.

    Începând cu orele 16:00 (estimativ), ministrul Achim Irimescu va face declaraţii de presă.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia