• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bani de la UE: 0,14 euro/litru pentru fermierii care reduc producția de lapte. Ce perioade se iau în calcul!

    agrointeligenta.ro

    150 de milioane de euro este bugetul anunțat de comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală Phil Hogan în vederea derulării unei scheme de reducere a producțiilor de lapte. Măsura va funcționa la nivel european, așa că toți fermierii au șanse egale de a accesa banii, însă oficialul european a recunoscut în fața europarlamentarilor că regula principală va fi ”primul venit, primul servit” și că va exista un maxim de control asupra țărilor care acum fac supraproducție de lapte. 

    În total, bugetul pentru ajutorul excepțional se ridică la 500 de milioane, din care 350 de milioane sunt direcționate direct statelor membre – România beneficiind aici de un ajutor de 10.896.083 de euro, în timp ce restul banilor vor susține reducerea producției de lapte.

    Deși nu s-au formulat criterii clare de eligibilitate, presa de specialitate din alte state indică faptul că fermierii vor putea primi o supra-subvenție pe fiecare litru de lapte scos din producție. Se vor lua în considerare lunile octombrie, noiembrie și decembrie și se va face o comparație cu ce s-a livrat în anul precedent. Pentru fiecare litru redus, crescătorul va beneficia de un ajutor vehiculat de 14 eurocenți. Cu alte cuvinte, dacă o fermă a produs anul trecut 30.000 de litri de lapte în octombrie, noiembrie și decembrie, iar anul acesta, pentru aceleași luni, livrează doar 20.000 de litri, va primi un sprijin de 1.400 de euro (diferența de cantitate înmulțită cu 0,14 euro/litru).

    Se așteaptă ca regulile de accesare a sprijinului suplimentar pentru sectorul laptelui să fie bătute în cuie în luna septembrie, iar din octombrie, schema de reducere a producțiilor să intre în funcțiune la nivelul UE.


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!