• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA, mai aproape de fermieri. Ce decizie a fost luată în privința agenției de plăți!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii se plâng mereu de aglomerațiile și de cozile la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Pierd ore pe drum până la centre, și dacă uită vreo adeverință, fac cale întoarsă, parcugând uneori sute de kilometri până ajung să depună cererile și să își completeze dosarele așa cum prevede legislația. 

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plin proces de dezvoltare și, pentru a facilita accesul fermierilor la agenția de plăți, s-a extins în mediul rural pentru a fi mai aproape de fermieri.

    Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii  în subordinea APIA funcţionează deja 42 de centre judeţene cu personalitate juridică, care coordonează activitatea centrelor locale existente în structura organizatorică. La acestea se adaugă și 125 de obiective de investiţii ”Centre Locale tip modular pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”.

    În cadrul aceluiași text se mai arată că pentru funcţionarea optimă a APIA au fost înfiinţate centre locale în subordinea Centrelor Judeţene, în vederea primirii cererilor de ajutor financiar nerambursabil destinat susţinerii agriculturii. O mare parte a sediilor centrelor locale APIA. a fost asigurată prin transmiterea unor imobile în administrarea agenției de plăți de la unităţi din subordinea Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

    Acolo unde acest lucru nu a fost posibil sau unde spaţiile respective nu îndeplineau cerinţele de funcţionalitate ale unui centru local, a fost avizată favorabil necesitatea şi oportunitatea realizării a 125 de obiective de investiţii ”Centre Locale tip modular pentru Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”.

    În urma realizării studiilor de fezabilitate a fost aprobată prin avizele Consiliului Tehnico- Economic al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, demararea de construcţii noi cu regim de înălțime parter plus etaj, având în structura funcţională, pe lângă birouri pentru desfăşurarea activităţii, sală pentru primirea fermierilor, cameră pentru arhivă şi cameră pentru server. 

    S-a ajuns astfel la actul normativ postat în dezbatere publică pe site-ul MADRcare  prevede că ”se aprobă includerea în domeniul public al statului şi darea în administrarea Centrelor Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a unor construcții rezultate ca urmare a finalizării unor investiții”.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia