• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermieri: RESPONSABILII de întârzierea SUBVENȚIILOR să suporte CONSECINȚELE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Protestul fermierilor a intrat în linie dreaptă iar pe zi ce trece numărul celor care vor să își strige necazurile în fața Parlamentului crește simțitor. 10.000 de oameni și-ar fi arătat disponibilitatea să participe la manifestarea ce va avea loc pe 7 iunie între orele 11-16 în Parcul Izvor. 

    Organizatorii protestului sunt: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federația ROMOVIS, Federația PROOVIS, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine din România ( Dobrogea), Asociația Crescătorilor de Bovine din Județul Covasna, Federația Natională PROAGRO, Federația Crescătorilor de Bovine din România, Asociația Națională a Crescătorilor de Vaci de Carne și Federația Națională CAPRIROM.

    Am avut supriza să fiu sunat de președinți ai oierilor care nu fac parte din Federația noastră. Mi-au spus că vor să vină la prostest, că fermierii le-au cerut acest lucru. Avem printre noi oameni care nu vor să se implice, care sunt resposabili de plățile deja prea mult întârziate. Fermierii simt că este momentul să își spună necazurile, să se facă auziți”, ne-a declarat Ionică Nechifor, secretar general al Romovis. 

    Lista de revendicări este următoarea:
    1. Responsabilii de întârzierea subvențiilor să suporte consecințele;
    2. Reglementarea fiscalizării ( TVA, subvențiile nu trebuie supuse fiscalizării, producătorii agricoli sunt supuși unor abuzuri ANAF);
    3. Legea etichetării produselor agroalimentare ;
    4. Vânzarea terenurilor agricole către străini, să fie stopată în regim de urgență;
    5. Legea Vânătorii, cea care, după ”expirarea” OUG 60/2015, blochează din nou pășunatul între 6 decembrie și 24 aprilie și limitează numărul de câini la turma de oi;
    6.Legea 321, produse românești în supermarketuri;
    7. Crearea de instituții de informare și îndrumare în număr egal cu cele 67 de instituții de control și amendă.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia