• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O altă schemă pe care APIA ”a uitat” să o plătească fermierilor?

    agrointeligenta.ro

    De pe data de 8 aprilie, fermierii așteaptă să le intre în conturi o parte din subvenția pe suprafață – plata unică, ajutorul național tranzitoriu, plata redistributivă și plata pentru tinerii fermieri.

    Totuși, deși funcționarii din teritoriu și-au făcut treaba și au autorizat cererile pentru plata tuturor acestor scheme, după ce procedura a trecut prin filtrul de la București, la fermieri se pare că au mai ajuns doar banii de SAPS și plata redistributivă.

    Ajutorul Național Tranzitoriu a fost primul a cărui lipsă fermierii au sesizat-o imediat – fermierii care au avut norocul să se afle printre primii la care le-au intrat banii dela APIA. Ulterior, mai mulți agricultori ne-au sesizat că nici plata pentru tineri fermieri nu le-a ajuns. Astfel, un caz concret, Bogdan D. (nu avem permisiunea expresă de a-i da numele complet) ne-a semnalat că ieri i-a intrat în cont contravaloarea a circa 84 de euro pe hectar, adică cei circa 79 de euro de la SAPS și 5 euro/ha plata redistributivă pentru primele 5 hectare. Nici un leu din plata pentru tinerii fermieri la care acesta se încadrează, având sub 40 de ani.

    Vă reamintim că vinerea trecută, APIA a anunțat că demarează plata subvențiilor pe suprafață, informați întărită luni în cadrul unei conferințe de presă. Astfel, la fermieri ar fi trebuit să ajungă următoarele scheme autorizate pentru plată și pentru care funcționarii din teritoriu au muncit deja să proceseze sute de mii de cereri:
    – Schema de plată unică pe suprafaţă în cuantum de 79,73 euro/ha;
    – Plata redistributivă:
    • primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha;
    • al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha.
    – Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha;
    – Plata pentru micii fermieri care au până la 7 ha în cuantum de maxim 1250 euro;
    – ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,19 euro/ha.

    În perioada următoare, pentru fermierii din sectorul vegetal rămân de plătit înverzirea și sprijinul cuplat pentru diferite culturi (lucernă, soia etc.)

    Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2015, respectiv 4,4176 lei pentru un euro.

    Notă: Îi rugăm pe cititori să ne lase un comentariu dacă au informații  în plus despre situația plăților APIA din județul lor.


    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”