• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Liderul Agrostar, oierul Marcel Andrei, trimis în judecată de DNA pentru fals și înșelăciune. APIA s-a constituit parte civilă cu suma totală de 449.779,13 lei

    agrointeligenta.ro

    Președintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, Marcel Andrei, a fost trimis în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Alba Iulia al DNA.

    Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți presei, Andrei este acuzat de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și înșelăciune, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

    „În perioada 2007 — 2012, inculpatul Andrei Marcel, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a depus la APIA — Centrul Județean Sibiu mai multe declarații inexacte în sensul declarării unor suprafețe de teren mai mari decât cele reale, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață. Concret, inculpatul a completat în mod inexact cererile de solicitare de sprijin în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, incluzând cu rea-credință suprafața de teren de 366,51 ha, rezultată dintr-un contract de concesiune încheiat cu Agenția Domeniilor Statului — Sibiu desființat în anul 2005, urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”, se precizează în comunicat.

    În perioada respectivă, Marcel Andrei a primit fonduri nerambursabile în sumă totală de 376.396,24 lei.

    APIA — Centrul Județean Sibiu s-a constituit parte civilă cu suma totală de 449.779,13 lei, iar procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil care îi aparține lui Marcel Andrei.

    Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Sibiu, cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.

    Sursa: Agerpres.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”