• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • 247 de fermieri vor da înapoi despăgubirile pentru seceta din 2015

    agrointeligenta.ro

    Un număr de 247 de fermieri, toți din Ialomița, vor fi debitori pentru sumele acordate ca despăgubiri pentru secetă la finele anului trecut.

    Agricultorii nu au nici o vină, întrucât motivul pentru vor returna sumele primite este acela că la nivelul Prefecturii din Ialomița nu a fost înființată acea comisie care trebuie să evalueze pagubele. Acum funcționarii APIA care au declarat eligibile acele dosare sunt și ei sub anchetă, după cum susține Florea Stoian, directorul APIA Dâmbovița.

    Situația este confuză cu privire la această situație (puteți citi pe larg despre aceasta pe www.independentonline.ro), iar vina este pasată între Direcția Județeană pentru Agricultură, APIA și Prefectura Județului, conducerile celor trei instituții declarând public că nu au nici o vină pentru faptul că la patru luni de la încasarea despăgubirilor, fermierii vor returna banii.

    Sunt circa 20.000 de hectare pentru care s-au încasat compensații de secetă în județul Ialomița, majoritatea pentru porumb – 9.500 de hectare, floarea-soarelui – 6.781 ha și soia – 952 ha, plus alte suprafețe cu plante de nutreț.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”