• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Discuții aprinse în Comisia pentru agricultură: ”Doar guguștiucul nu este subvenționat în România!”

    agrointeligenta.ro

    Comisia pentru agricultură a dezbătut astăzi, din nou, modificările la Legea supermarketurilor. Au fost invitați atât fermieri, cât și reprezentanți ai marilor rețele comerciale. Au fost prezenți și oficiali ai autorităților, de la Ministerul Agriculturii și până la Consiliul Concurenței. Și a fost momentul în care, unul dintre participanții la dezbatere a punctat cel mai bine situația producătorului român într-o piață în care legea încă permite multe.

    După intervenția unui reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România, cel care a primit cuvântul a fost secretarul de stat din cadrul MADR, Daniel Botănoiu care a subliniat că scopul modificărilor legislative nu este acela de a bloca activitatea comercială sau de a nedreptăți pe cineva, ci, dimpotrivă, de a se perfecta o lege deja existentă.

    ”Domnule consilier (către un reprezentant al marilor retaileri – n.r.), noi nu suntem împotrivă (referitor la o poziție transmisă de Consiliul Concurenței – n.r.), dar cred că în această situație avem puncte de vedere divergente. Noi nu am comentat niciodată practicile dumneavoastră. Am spus mereu ca produsele românești și producătorii din România să nu mai piardă pentru că astăzi suntem obligați să găsim bani să subvenționăm niște lucruri pe care piața ar trebui să le returneze. Contravaloarea prețului de producție ar trebui returnată de piață și nu să găsim subvenții și bani, și iar bani, ca să îi putem da. Și știți foarte bine că doar guguștiucul nu este subvenționat în România. În rest, trebuie să căutăm bani pentru a repara ce se întâmplă într-o piață nereglementată”, a declarat Daniel Botănoiu.

    Declarația secretarului de stat în MADR a venit după ce un reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România a spus: ”În opinia nostră, această lege (Legea 321/2009 – n.r.), de la intrarea în vigoare, din 2009 și până acum, credem că a fost favorabilă producătorului roman și credem că numărul producătorilor români prezenți în supermarketuri este incomparabil mai mare decât în 2009. Am vrea să spunem că în acest moment, supermarketurile sunt principalul canal de promovare a produselor românești. Dacă cineva are alte date, suntem dispuși să le ascultăm. Și încă o observație, amendamentele propuse în cadrul dezbaterilor, în opinia noastră nu arată în mod clar că adoptarea lor ar reprezenta un ajutor pentru producătorii români – s-a vorbit de lanțul scurt, s-a vorbit de alte definiții, vorbim de comercianți, nu de anumite naționalități. Noi nu vedem o legătură între amendamente și produsele românești. Și am reținut că MADR este în opoziție cu Consiliul Concurenței. Am făcut și o propunere ca dacă această lege nu sprijină îndeajuns producătorii români sau consumatorul roman, propunem abrogarea acestei legi și inițierea unei alteia noi”.

    De precizat că propunerea făcută de AMRCR pentru abrogarea legislației în vigoare pentru a o lua de la zero ar însemna, în acest moment, o procedură de durată ce se poate întinde pe parcurul a cel puțin un an, având în vedere importanța actului normativ și faptul că, în toamnă, se va forma un nou Parlament – cu riscul ca proiectul chiar să fie ”uitat” de viitorii aleși.


    Te-ar mai putea interesa

    Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!