• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Controale la ”tradiționale”! Irimescu, MADR: Vrem să ne asigurăm că rămân produse ca pe vremea bunicii, fără conservanți

    agrointeligenta.ro

    Pe masa ministrului Achim Irimescu pare să fi ajuns mai multe reclamații privind modul în care funcționează piața produselor alimentare tradiționale. Principala suspiciune și cea care probabil stă la baza controalelor ce se vor face în următoarea perioadă este aceea că producătorii care au obținut certificarea după noua legislație produc cantități industriale în loc de a se limita la cât prevăd normele în vigoare.

    ”Eu am solicitat colegilor din minister care răspund de produsele tradiționale un control pentru a se asigura că cei care realizează produse tradiționale nu produc în sistem industrial. Acest concept pe care l-am introdus în 2013 a vizat ce: un produs tradițional în opinia mea și ministerul și-a însușit-o la vremea respectivă, este un produs realizat de bunica, fără conservanți, fără aditivi, care nu rezistă mult în raft și așa se justifică un preț ceva mai mare, dar sigur, trebuie să ne asigurăm că aceste produse tradiționale respectă condițiile de igienă”, a declarat astăzi ministrul agriculturii Achim Irimescu.

    Șeful de la MADR a subliniat încă o dată că a fost el însuși martorul unor încălcări ale normelor sanitar-veterinare. ”Am mai spus și cu alte ocazii, am avut ocazia nefericită să găsesc produse tradiționale la 28 de grade, ceea ce nu pot să accept pentru că un produs tradițional nu are nici un fel de conservanți, va fi primul care va fi alterat, deci trebuie să respectăm condițiile de igienă și de sănătate”, a spus Irimescu.

    El a remintit faptul că producătorii care obțin certificate pentru produse tradiționale au impusă o limită cantitativă. Astfel, potrivit Ordinului 724/2013, ”capacitatea de producție realizată — raportată pentru un an, respectiv 365 de zile, care nu poate depăși cantitatea medie de 150 kg/litri pe zi total produs tradițional atestat și nu mai mult de 400 kg/litri pe zi total produse tradiționale atestate, cu excepția producerii pâinii și produselor de panificație tradiționale — care nu pot depăși cantitatea medie de 300 kg pe zi total produs tradițional atestat și nu mai mult de 800 kg pe zi total produse tradiționale atestate”.

    ”Sunt cantități limitate și în situația în care cineva încalcă aceste prevederi, este clar că trebuie să i se retragă certificatul de producător tradițional”, a precizat ministrul Achim Irimescu, arătând și că i-au fost aduse la cunoștință cazuri de încălcări a acestor limite. ”Sper ca în perioada următoare să verificăm că se respectă toate condițiile”, a concluzionat șeful de la MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”