• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un apicultor român cere la Bruxelles interzicerea comerțului pentru falsificatorii de miere și stoparea importurilor dubioase

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Piața mierii a fost puternic zdruncinată după ce în media au circulat o serie de analize care arătau că o parte din mierea care se află pe rafturile supermarketurilor este falsificată. În lipsa unei reacții a autorităților, apicultorii încearcă să se organizeze astfel încât să își protejeze produsele autentice și să le păstreze prețul, în fața celor neconforme care se când chiar și la jumpătate de preț.

    Tremot Dobre și Fiii, o companie pornită de Traian Dobre, un apicultor din județul Prahova, care este și exportator de miere românească pentru piețele europene, are inițiativa de a trimite un material care va fi supus Comisiei Europene – Direcției pentru Sănătate și Siguranță Alimentară si FEEDM (FEEDM – European Federation of Honey Packers & Distributors – Federația Europeană a Ambalatorilor și Distribuitorilor de Miere).

    ”Materialul este gata, dar nu am vrut să-l înaintez până când factorii direct interesați din țară pe problemele producției apicole și respectiv a prelucrării acestora, inclusiv BNR, MADR, Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Comerțului, ANPC, ANSVSA, ANAF nu întreprind cele necesare lichidării stării de fapt”, a anunțat Traian Dobre.

    El spune că a cerut stoparea importului fără origine corect declarată și în special a produselor apicole care din preț se demonstrează că importul se face cu încălcarea celor mai elementare norme și interzicerea din piață a celor care valorifică produse falsificate sau cu declararea unor calități neconforme cu normele interne și europene.

    ”Și intervenții pentru folosirea unor prețuri corecte, nu cum se face în prezent unde apicultorul are 30% din prețul de vânzare, în supermarketuri. Vizavi de măsurile anterioare, apicultorii care au de gând să folosească în continuare metode de falsificare sau tratament cu antibiotice aplicând premisa că nu vor fi identificați, trebuie să înțeleagă că, ulciorul s-a spart sau poate este crăpat și urmează să se spargă, deci cei prinși cu așa ceva vor avea de suferit”, le-a mai transmis Traian Dobre, apicultorilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”