• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii ”urecheat” de senatoarea Cristian Anghel pentru Legea Vânătorii: ”De ce în stradă promiteți ceva și la birou faceți altceva?”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Senatoarea Cristiana Anghel, cea care a ieșit în mijlocul oierilor când aceștia au protestat în luna decembrie din cauza Legii Vânătorii, l-a tras la răspundere astăzi pe ministrul agriculturii, Achim Irimescu, pe marginea promisiunilor pe care acesta le-a făcut în privința modificărilor Legii Vânătorii.

    ”Atunci sub presiune s-a încheiat un protocol cu reprezentanți ai crescătorilor de ovine. Normal este că dacă promiți ceva să te ți de promisiune. Între timp am înțeles că ați revenit asupra punctului de vedere privind câinii și pășunatul și aș vrea să vă întreb dacă vi se pare normal ca atunci când sunt atâtea mii de oamenii în curtea Parlamentului să promitem ceva și după aceea să facem altceva”, i-a atras atenția parlamentara ministrului Iriemscu, prezent la ședința de plen a Senatului României.

    Foto: doruantonesi.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”