• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Banca Mondială, întâlnire cu președintele LAPAR Laurențiu Baciu. Tema: irigațiile din România

    agrointeligenta.ro

    Săptămâna următoare, mai exact marți, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurențiu Baciu, urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanți ai Băncii Mondiale. Discuția a fost solicitată de experții internaționali care obișnuiesc să se consulte cu fermierii în privința proiectelor pe agricultură, în acest caz fiind vorba despre sistemele de irigații din România.

    Laurențiu Baciu a confirmat pentru Agrointeligența că întâlnirea va avea loc marți, însă a fost zgârcit cu detaliile.

    ”Cei de la Banca Mondială vor să se întâlnească cu noi pe subiectul irigații. Vom vedea despre ce e vorba, deocamdată și-au exprimat că țin neapărat să se întâlnească cu noi. Dacă este vorba despre noi investiții sau proiecte mai vechi, nu aș putea să spun dar discuția este firească dacă ei investesc banii undeva, iar noi (fermierii – n.r.) suntem potențialii beneficiari. Deocamdată m-au convocat doar pe mine la discuții și probabil vor întâi să afle ce e în teritoriu și apoi au alte demersuri. Până marți, noi trebuie să ne gândim și unde să îi ducem într-o zonă în teritoriu, într-o zonă unde seceta predomină în fiecare an, fiind vorba de zonele de centru-sud”, ne-a declarat președintele LAPAR Laurențiu Baciu.

    Banca Mondială a mai finanțat reabilitarea sistemelor de irigații românești

    O cunoscută finanțare a Băncii Mondiale pentru irigațiile din România este reprezentată de sistemul Sadova-Corabia. Infrastructura de irigaţii din sudul Olteniei a fost reabilitată cu 28 de milioane de dolari, însă a fost folosită doar la 5% din capacitate. Asta pentru că au fost puţini interesaţi să cumpere apă pentru irigaţii. În plus, nu a fost asigurată paza, aşa că hoţii de fier vechi au furat tot ce au găsit la îndemână. Acum, din 140 de staţii de pompare mai există 25, potrivit unor informații publicate de Digi24.ro.

    Discuția solicitată de Banca Mondială cu cea mai puternică organizație de agricultori vine în contextul în care, anul acesta, România demarează cel mai amplu proiect de reabilitare a sistemului principal de irigații. Investiția totală ar urma să se ridice la un miliard de euro, iar pentru anul în curs, MADR are bugetate 134 de milioane de lei. O sumă mică, dacă luăm în considerare că în Legea irigațiilor, pentru 2016 erau prevăzute alocări de 145 de milioane de euro. Recent, ministrul Achim Irimescu s-a arătat optimist că un sprijin de 100-200 de milioane de euro ar putea fi acordat României de la Bruxelles, unde programul național de reabilitare a sistemului principal de irigații ar putea intra la finanțare nerambursabilă în Planul de investiții al președintelui CE Jean Claude Juncker.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”