• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Atenție, fermieri: APIA vă va informa despre lucrările de cadastru din zona dumneavoastră!

    agrointeligenta.ro

    Informațiile privind evoluția lucrărilor de cadastru efectuate în cadrul programului național vor fi comunicate și către APIA, a anunțat astăzi directorul executiv adjunct al instituției în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    16 localități cu cadastru finalizat

    ”Am avut o discuție cu Agenția Națională de Cadastru și am observat că la momentul aceasta au 16 comune dacă nu mă înșel, cu cadastru finalizat – cadastru pe terenuri agricole. De asemenea, mai există sporadic, așa cum numesc dânșii, (localități – n.r.) cu parcele cadastrate din cu totul alte motive care au ținut de proprietar. Începând cu 2016, încheiem un protocol de colaborare cu dânșii și ne vor pune la dispoziție stratul cu poligoanele acestor parcele, astfel încât fermierilor care sunt proprietari în zonele acestea să le fie mai ușor să se orienteze în teren”, a declarat Nicolae Horumbă.

    ”Mai mult decât atât, din punctul nostru de vedere, intervine facilitatea și pentru ceilalți fermieri care se află într-un bloc fizic în care o parcelă cadastrată este cadastrată pentru că acea parcelă este, practic, pilonul fix, este locul fix față de care toți ceilalți se orientează atunci când își declară terenul. Este un pas înainte și sper să continue în sensul acesta”, a declarat directorul executiv adjunct al APIA.

    Oficialul Agenției a subliniat că ministrul agriculturii și dezvoltării rurale Achim Irimescu a cerut Agenției Naționale de Cadastru o prioritizare a lucrărilor privind terenurile agricole.

    Foto: vreau-cadastru.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Președintele ASAS, Florin Stănică, la evenimentul Stațiunii Dancu. Dezbatere cu cercetători și fermieri pentru performanța vacii de lapte în România Subvențiile APIA care intră la plată de săptămâna viitoare! Emil Dumitru, MADR: Subvențiile APIA se vor plăti în termenul legal, până la 30 iunie Pomicultorii răsuflă ușurați după nopțile cu temperaturi negative. Ce mai poate compromite fructele din acest an Daniel Buda: Am cerut eliminarea CBAM. Prețurile la azotoase – creștere de la 500 la 800 de euro pe tonă