• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cine este fermierul care încasează cele mai mari despăgubiri pentru seceta din 2015

    agrointeligenta.ro

    Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură a început din 22 decembrie să achite către fermieri despăgubirile pentru seceta din acest an. Compensațiile pentru pierderile suferite vor ajunge la circa 80.000 de agricultori, cei care au reușit să depună cereri și acte doveditoare până la finele lunii noiembrie. Inițial, autoritățile evaluau că seceta a păgubit circa 174.000 de producători agricoli, însă pentru a fi eligibili la plată, proporția pierderilor trebuia să depășească 30% și să existe un proces-verbal care să ateste nivelul în care au fost afectate culturile.

    Potrivit Economica. net, cei mai mulţi bani vor ajunge în conturile omului de afaceri Adrian Porumboiu, patronul grupului de firme Racova, aflat în prezent în mijlocul unei tranzacții istorice de cu grupul Trans-Oil din Republica Moldova. Prin cele trei companii ale sale, Comcereal SA, R-Agro Falciu şi SC Agrocomplex Bârlad, latifundiarul care exploatează încă prin numele și firmele sale peste 27.000 de hectare de teren în zona Moldovei va încasa în total peste 6,2 milioane de lei, potrivit datelor furnizate de către APIA.

    Despăgubiri neachitate din 2008

    Porumboiu mai aşteaptă însă ca Ministerul Agriculturii şi Guvernul să pună în aplicare o decizie a judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, din 10 decembrie 2013, potrivit căreia Agrocomplex Bărlad trebuie să fie despăgubită din bugetul statului urmare a secetei din anul agricol 2008-2009 care a dus la o stare de calamitate naturală. Porumboiu a câştigat acest drept la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţia a României printr-o sentinţă definitivă din iunie anul curent conform căreia instanţa ”respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei civile nr.3928 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, ca nefondate. Definitivă”.

    Potrivit datelor remise economica.net de către APIA, compania care va beneficia de a doua cea mai mare despăgubire ca urmare a secetei din acest an – 1 milion de lei – este Agrocov SRL, o firmă din Galaţi cu peste 6.000 de hectare de teren controlată de oamenii de afaceri Ion Bujor şi Andrei Banaga. În 2014, societatea a raportat o cifră de afaceri de 14,6 milioane de lei şi un profit de 6,4 milioane de lei.

    Top 10 firme din agricultură care vor încasa cele mai mari despăgubiri pentru secetă

    1.Comcereal SA – 4.526.143,76 lei

    2.Agrocov SRL – 1.079.531,94 lei

    3.R-Agro Fălciu SA – 1.079.531,94 lei

    4.Emiliana West Rom SRL – 993.919,52 lei

    5.Sadelli Prodcom SRL – 879.428,34 lei

    6.Trovatore SRL – 845.661,67 lei

    7.Kampo Nova SRL – 838.866,23 lei

    8.Agronova SRL – 786.211,57 lei

    9.Agromer SRL – 760.288,22 lei

    10.SA Dobrotești – 735.567,49 lei

    Vedeți ce alte firme mari mai încasează despăgubiri pentru secetă în 2015 pe www.economica.net

     


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”