• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vin ultimii bani prin PNDR 2007-2013: Ce proiecte primesc finanțare europeană pe ultima sută de metri

    agrointeligenta.ro

    Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale va efectua în următoarea perioadă ultimele plăți aferente Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013.

    Astfel, până la sfârșitul acestui an, experții din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vor analiza toate cererile de plată depuse de către beneficiarii Programului Național pentru Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR 2013) în vederea aprobării, efectuării plăţii acestora până în decembrie 2015 și transmiterii pentru decontarea cheltuielilor către Comisia Europeană.

    Pentru a creşte gradul de absorbţie şi în speţă pentru a reduce nivelul dezangajărilor, conducerea AFIR a stabilit un plan cu acţiuni concrete care este implementat în această perioadă. „Din fericire, sunt încă destule lucruri care se pot face acum, în aceste ultime două săptămâni, pentru a pierde cât mai puțin din cei peste 800 de milioane de euro rămași de plătit pentru a atinge o absorbție cât mai aproape de 100%.

    Ne vom concentra în acest sens pe suplimentarea numărului de proiecte contractate în cadrul Măsurilor 322 și 125. Este vorba de proiectele ce au fost reevaluate și de la care se așteaptă decontarea primei cereri de plată sau a avansului până la finalul acestei luni. Totodată, se va lucra la foc continuu pentru a încărca în sistem un număr cât mai mare de cereri de plată. În plus, sunt analizate punctual contractele de finanțare încheiate prin PNDR 2013 aferente măsurilor de investiții care fac obiectul tranziției pentru finanțare prin actualul Program. Toate acestea nu se pot face decât cu o mobilizare extraordinară a experţilor din Agenţie. Mai mult, vom suplini lipsa de personal din teritoriu prin delegări temporare, pentru a face faţă acestui vârf de sarcină și pentru a permite o angajare a întregii capacități a Agenției pentru decontarea tuturor cererilor de plată” , a declarat Andras SZAKAL, Directorul General al AFIR.

    Sursa: 7est.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!