• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protestul oierilor la Parlament! UPDATE: Peste 8.000 de crescători de ovine își cer drepturile. Jandarmii au apelat la spray-uri lacrimogene!

    agrointeligenta.ro

    Protestul oierilor în fața Palatului Parlamentului a început astăzi la 11.00, oră la care reporterii Agrointeligența au surprins manifestarea de la fereastra Comisiei pentru agricultură, locul unde crescătorii speră să găsească rezolvare pentru modificarea Legii vânătorii. 

    UPDATE: Oierii au continuat să vină în valuri până la ora 12.00, numărul lor ajungând la peste 8.000. Nervoși că nu vine nimeni din partea Parlamentului să vorbească cu ei, crescătorii au forțat și au spart bariera forțelor de ordine, îndreptându-se către Piața Constituției. Ulterior, crescătorii au reușit să pătrundă în curtea Senatului, de unde au fost scoși de jandarmi. Pentru a calma spiritele, pe zone restrânse s-au folosit spray-uri lacrimogene.

    Protestul a început cu circa 3.000 de oieri, concentrați la bariera creată de forțele de ordine pentru ca manifestanții să nu întrerupă traficul. Sunt veniți crescători din toate părțile țării, dar mai ales din zona Ardealului și Moldova- județele Hunedoara, Brașov, Botoșani și Sibiu fiind, spre exemplu, foarte bine reprezentate.

    De precizat că și numărul forțelor de ordine mobilizate pentru manifestare este unul foarte mare. Jandarmii sunt pregătiți și sunt în alertă ca situația să nu degenereze.

    Oamenii au o listă lungă de revendicări, motiv pentru care la ora 13.00, se vor forma două delegații care vor merge la negocieri – una va merge în Parlament, la Comisia pentru Agricultură, iar a doua la APIA pentru a soluționa problema subvențiilor. Împreună cu deputații, liderii oierilor speră să găsească o formulă să suspende actuala formă a Legii Vânătorii care le limitează numărul de câini din turmă și le interzice pășunatul pe terenurile agricole în perioada 6 decembrie-24 aprilie.

    Pe pancardele protestarilor se poate citi: ”Vânătorii protejați, păstorii eliminați”, ”Parlamentul a votat/Președintele a semnat/Oile au arestat/Câinii au eliminat” sau ”Pe pământul meu, sunt stăpân doar eu” și ”Câinele e supărat că a fost concediat”.

    Articol în curs de actualizare


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”