• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tensiune maximă înaintea protestului de mâine al oierilor: Crescător amenințat cu arma de foc de vânătorul care i-a împușcat câinele din fermă

    agrointeligenta.ro

    Cu doar o zi înainte de protestul de mâine – marți, 15 decembrie, al crescătorilor de ovine, tensiunea a atins cote maxime. Conflictul dintre oieri și vânători este acum unul pe față după ce în cursul zilei de duminică, la Botoșani, unul dintre liderii crescătorilor de oi din România – Ionică Nechifor, a fost amenințat cu arma de foc chiar pe pământul fermei sale. Fermierul a ajuns la fața locului alarmat de angajații săi care l-au chemat după ce agresorul, un bărbat înarmat și îmbrăcat ca un vânător autentic, a reușit să împuște unul dintre câinii de la stână.

    ”S-au alertat vecinii, oamenii din fermă, am venit repede cu mașina, i-am oprit. Au îndreptat pușca asupra noastră să ne împuște pe noi deja. Deci ei au venit hotărâți ca să mă intimideze”, a afirmat președinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Moldoovis” Ionică Nechifor pentru Botoșăneanul.ro. Crescătorul a adăugat că nu știe cine are fondul de vânătoare în zona respectivă. În schimbul, unul dintre lucrătorii de la ferma sa a povestit că unii vânători erau sub influența băuturilor alcoolice și, în plus, erau însoțiți și de copii.

    Screenshot_2015-12-13-12-42-41

    Incidentul de la Botoșani vine după un lung șir de imagini postate pe internet în care câinii ciobanilor apar împușcați, iar autoritățile nu pot face nimic pentru că practica este legală. Atât timp cât oierii au mai mult de 3 câini la munte, vânătorii au dreptul a-i vâna pe restul scăpând nepedepsiți printr-o portiță a Legii vânătorii.

    3.000 de oieri fac miting în fața Parlamentului

    Sindicatul crescătorilor de ovine este decis să obțină modificarea Legii vânătorii cu toate prevederile sale care, spun oierii, le încalcă drepturile. În afară de a le limita numărul de câini, pe oameni ”îi arde” mai ales interdicția de a mai pășuna animalele pe terenurile agricole în intervalul 6 decembrie-24 aprilie. Pentru schimba legea, dar și pentru a obține clarificări și plăți imediate ale subvențiilor, liderii crescătorilor au inițiat un protest major ce va avea loc mâine, marți, pe 15 decembrie, în fața Parlamentului și la care sunt așteptați cel puțin 3.000 de oieri din toată țara.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”