• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce asociație a primit acreditare pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus

    agrointeligenta.ro

    Agenția Națională pentru zootehnie “Prof. dr. G.K. Constantinescu” a înmânat luni, 23 noiembrie, Asociației Aberdeen Angus Romania, acreditarea pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus în conformitate cu legislația în vigoare.

    ”Considerăm obținerea acreditării pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus o răsplată a muncii susținute din partea executivului asociației împreună cu sprijinul real al membrilor Consiliului Director. Importanța și consecințele obținerii acreditării aduc cu sine conștientizarea răspunderii de care trebuie să dăm dovada atât la nivel de executiv al Asociației dar și la nivel de membri din cadrul Asociației în vederea desfășurării activității în condițiile prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al AAAR.

    Acreditare-RG

    Totodată, reprezentanții Asociației Aberdeen Angus România mai precizează: ”Conducerea Registrului Genealogic, presupune respectarea cu strictețe a tuturor normelor legislative referitoare la subiect cât și a Programului de Ameliorare, a Normei tehnice și a Regulamentului de Organizare a Registrului Genealogic pentru rasa Aberdeen Angus în România și nu în ultimul rând a Regulamentului de Ordine Interioară al Asociației Aberdeen Angus. Toate aceste documente vor fi puse la dispoziția tuturor membrilor Asociației noastre în cel mai scurt timp pentru informare și luare la cunoștiință”.

    Potrivit declarațiilor făcute pe rețelele de socializare, decizia ANZ nu este o surpriză pentru conducerea primei organizații de crescători de Angus din România. Astfel, Vasile Pachițanu, inițiatorul și președintele Angus-Ro a postat un comentariu pe Facebook în care spune că asociația pe care o conduce va colabora cu AAAR.

    Asociația Aberdeen Angus România, condusă de președintele Gheorghe Budrală, are sediul social în județul Sibiu, reprezentând fermieri care dețin peste 9.000 de bovine Angus în rasă pură și încă un număr considerabil de metiși. Potrivit datelor furnizate pe site-ul organizației, AAAR este cea mai mare asociație de rasă de carne de vită specializată din România.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”