• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Circulara care îi face pe funcționarii APIA să tremure de frica fermierilor

    agrointeligenta.ro

    Schimbările de la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale par a avea efecte și în teritoriu, în special în agențiile de plăți. În mai multe județe din țară, directorii locali ai APIA au emis o circulară în care atrag atenția funcționarilor că dacă se primesc reclamații din partea fermierilor, cei vizați vor fi sancționați.

    Săptămâna ce tocmai s-a încheiat i-a pus în alertă pe funcționarii APIA din județul Botoșani, acolo unde conducerea a efectuat controale riguroase. A fost verificat mai ales procesul de depunere a dosarelor pentru despăgubirile de secetă, la nivel național existând blocaje din cauza sistemelor informatice, a proceselor-verbale greșit întocmite sau din lipsa unor documente necesare la dosar, precum atestatul de producător.

    Astfel, potrivit presei locale, la finalul controlului de la sediul din Săveni, spre exemplu, conducerea APIA Botoșani a trimis a trimis o circulară internă că dacă vor fi reclamaţii din partea fermierilor, angajaţii vor suporta sancţiuni.

    Un document similar se pare că a ajuns pe birourile angajaților APIA din mai multe județe, astfel că aceștia se tem de reacția fermierilor care nu vor reuși să depună dosarele pentru despăgubiri până la termenul-limită de 30 noiembrie.

    Nu este exclus ca agricultorii care, din motive birocratice, nu vor reuși să depună cererile la APIA, să facă reclamații legate de eficiența funcționarilor care nu s-au dovedit peste tot a fi deschiși și comunicativi în relația cu fermierii.

    Mai mult, circulara cu pricina vine odată cu presiunea publică privind plata avansului din plata unică pe suprafață. Acesta era așteptat de fermieri încă de marțea trecută, dar nici până acum, banii nu au fost virați în conturile beneficiarilor. Potrivit ministrului agriculturii Achim Irimescu, avansul ar urma să fie achitat de luni, informație confirmată pentru Agrointeligența și de către directorul general al APIA, Mihail Puțintei.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”