• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dumitru Grigorean a demisionat din funcția de președinte al Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România a rămas fără președinte după ce Dumitru Grigorean și-a depus mandatul.

    Fostul lider al crescătorilor de bovine de carne ne-a declarat că motivul este neimplicare tuturor membrilor în problemele pe care le întâmpina asociația.

    Dumitru Grigorean

    “Am depus demisia la sediul asociației în urmă cu vreo două luni dar colegii au crezut că glumesc iar acum vreo 2-3 săptămâni le-am spus la modul serios că trebuie să ia în considerare intențiile mele. Acum urmează să stabilim o Adunare Generală și să alegem o nouă conducere. Principala nemulțumire este faptul că am constatat că nu toți colegii au înțeles efortul pe care l-am depus până acum. Neimplicarea unora dintre colegi m-a determinat să iau această decizie. Probabil că ei nu au înțeles că o asociație presupune un efort susținut și nu doar o întâlnire anuală. Am avut momente când nici măcar nu au existat 1-2 colegi cu care să merg la consultări la Ministerul Agriculturii. Cred că orice schimbare este binevenită mai ales după aproape patru ani de când sunt la conducerea asociației. Eu am fost cel care a inițiat constituirea și mi-a luat numai o jumătate de an să îi conving pe colegi să formăm un astfel de organism. De aceea am și rămas până acum, pentru că a fost un proiect de suflet, dar au mai existat momente când am vrut să renunț”, ne-a declarat Dumitru Grigorean.

    Va rămâne membru

    El spune că va rămâne membru în asociație și se va ocupa mai mult de propria fermă pe care o deține. “Voi rămâne membru și ajut cu ce pot asociația din această postură. Vrem să convocăm toți colegii din țară și probabil că este mai greu să ne sincronizăm”, ne-a mai spus fermierul.

    Sub mandatul lui Dumitru Grigorean, Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România a reușit să se afilieze Federației Naționale Pro Agro, a ajuns asociație reprezentativă la nivel național pe acest sector, a devenit “vizibilă” la Ministerul Agriculturii astfel că a fost convocată mereu la discuții, a intrat în comitetul de monitorizare al PNDR 2014-2020 în grupa de lucru agricultură.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”